Președintele brazilian: Depindem de îngrășămintele rusești. Nu ne poziționăm față de Ucraina

Brazilia va continua să îşi menţină neutralitatea şi nu se va poziţiona faţă de invadarea Ucrainei de către Rusia, a declarat duminică preşedintele Jair Bolsonaro după o convorbire telefonică cu omologul rus Vladimir Putin, transmite AFP.

„Nu vom lua parte, vom continua în neutralitate şi vom ajuta cât putem identificarea unei soluţii. Vrem pace, dar nu vrem să ne atragem consecinţe aici”, a declarat preşedintele de extremă dreapta al Braziliei, amintind, de asemenea, că ţara sa „depinde foarte mult” de îngrăşămintele ruseşti.

„Am vorbit mai devreme cu preşedintele Putin, peste două ore de conversaţie, am vorbit despre multe lucruri (…) Bineînţeles că a spus ceva despre Ucraina şi păstrez asta pentru mine fără a intra în detalii aşa cum aţi dori dumneavoastră”, a declarat reporterilor Jair Bolsonaro la o conferinţă de presă organizată la Guaruja, în statul Sao Paulo din sud-estul ţării.

Preşedintele brazilian a evitat să critice Rusia pentru invadarea Ucrainei. Joia trecută, el s-a delimitat de poziţia vicepreședintelui Hamilton Mourao, care a spus că „Brazilia nu este de acord cu o invazie a teritoriului ucrainean”.

Jair Bolsonaro a dat asigurări că Brazilia a lucrat „activ” pentru ca rezoluţia dezbătută în Consiliul de Securitate al ONU, blocată de dreptul de veto al Rusiei, să nu conţină verbul „condamna”, care a fost înlocuit cu „deplânge”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare