Ucraina va lua din gazul rusesc care trece în tranzit spre România, Ungaria și Polonia

Guvernul ucrainean a cerut principalei companii energetice din țară, grupul DTEK controlat de miliardarul Rinat Ahmetov, să își treacă termocentralele pe cărbune la funcționarea pe bază de gaze naturale, pentru a economisi rezerva strategică națională de cărbune, care mai are resurse pentru maximum 20 de zile, în condițiile în care principalele mine se află în estul separatist, aflat sub controlul Kremlinului.Directorul general al DTEK, Maxim Timcenko, a declarat presei occidentale că Ucraina poate folosi gazul rusesc aflat în tranzit către restul Europei pentru a-și alimenta centralele de producție de energie pe gaze, transmite Profit.ro.

O parte din gazele provenite din Rusia care tranzitează conductele magistrale din Ucraina trece ulterior și prin sistemul național românesc de transport. Din aceasta, o parte merge mai departe către Balcani și Occident, iar alta este consumată pe plan local.

În urmă cu 13 ani, la criza europeană a gazelor din prima parte a anului 2009, Rusia a acuzat Ucraina că „fură” din gazele rusești aflate în tranzit prin sistemul de transport ucrainean, explicând astfel problemele de alimentare din țări precum România, Ungaria sau Polonia. De exemplu, operatorul român Transgaz raporta în ianuarie 2009 o scădere cu 40% a importurilor prin Ucraina față de nivelurile normale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare