Ce vrea, de fapt, Rusia în Ucraina și pericolul pentru România

Federaţia rusă, dacă ar vrea să invadeze Ucraina, ar însemna că tot ce am învăţat noi despre ruşi în ultimii ani nu mai e valabil. Tot ce a făcut până acum Federaţia rusă a fost extrem de bine calculat în termeni strategici, de costuri şi nu rezonează cu nimic o invazie a Ucrainei, nu are cum să controleze Ucraina, chiar dacă o învinge. Ceea ce vrea Federaţia Rusă acum e să ţină Ucraina împreună şi să controleze Ucraina printr-o bucată din Doneţk şi Lugansk, deci scopul e federalizarea Ucrainei, în aşa fel încât Rusia să controleze acest spaţiu, direct sau indirect.Toată lumea ştie că un război nu va fi”, a declarat Dan Dungaciu, duminică la Antena 3.

„S-ar putea ca federalizarea din Ucraina să fie translatată şi în Republica Moldova, iar Transnistria să devină un soi de Donbas. Acesta este pericolul pentru noi, ca Republica Moldova să fie federalizată şi să avem o Ucraină şi o Republica Moldova controlate mai mult sau mai puţin de Federaţia Rusă„, este concluzia lui Dan Dungaciu, directorul Institutului de Ştiinţe politice.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE a suspendat finanțarea pentru Serbia

    Uniunea Europeană a suspendat finanțarea către Serbia din cauza...

    Trump anunță reducerea trupelor americane din Germania

    Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat miercuri că...

    Trump: Ucraina a fost învinsă militar

    Ucraina a fost învinsă militar, a declarat președintele american...

    Bolo ar vrea să racoleze parlamentari pentru un guvern minoritar

    Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, la TVR, întrebat...

    Bolo il amenință pe Nicușor cu candidatura la prezidențiale

    Premierul Ilie Bolojan a afirmat, miercuri seară, că va...

    DOCUMENT EXPLOZIV DECLASIFICAT PARȚIAL DESPRE SAFE: Riscuri pentru România și probleme penale

    — DOCUMENT DE LUCRU INSTITUȚIONAL — DIFUZARE CONTROLATĂ — ████████████████████████████████████ ████████████████████████████ NR....

    Primele previziuni privind alegerile intermediare americane din toamnă

    Jumătate dintre alegătorii americani intenționează să voteze pentru candidații...

    Articole relationate

    Categorii populare