Gazele s-au scumpit cu 60%, uleiul, combustibilii și cartofii cu 20%. Numai în ultima lună prețurile la alimente au crescut cu 7%

Gazele naturale, uleiul, cartofii și combustibilii s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în timp ce, comparativ cu luna precedentă, cele mai mari creșteri de prețuri au fost înregistrate la transportul aerian, gaze și energie termică, conform datelor publicate astăzi de Institutul Național de Statistică.

Astfel, în intervalul ianuarie 2021-ianuarie 2022 prețurile la gaze naturale au urcat cu circa 60%, iar la ulei, cartofi și combustibili cu aproape 25 de procente. Creșteri semnificative, cu aproape 20%, s-au mai înregistrat în ultimul an la slănină, grăsimi, mălai și energie termică. Potrivit INS, numai în ultima lună mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10 procente, cele alimentare cu peste 7, iar serviciile cu aproape 6%. În aceaste condiții, inflația pe luna ianuarie a urcat la 8,35%.

Hot this week

Topics

Mai mult

    „Mini puterile de mijloc” și rolul lor in noua ordine mondială

    Țările cu influență limitată, dar cu o putere semnificativă...

    Aliatul ucrainean al lui Hitler reînhumat la Kiev

    Sub învăluirea nopții, un nou spectacol ucraineano-nazist s-a desfășurat...

    Adrian Năstase acuză afacerea din spatele prosumatorilor

    Aproape 300.000 de români au devenit prosumatori. Și-au instalat...

    Trump publică o fotografie cu Kim Jong Un: Avem relații excelente

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a publicat...

    Asia de Sud-Est: America pierde, China câștigă

    În țările din Asia de Sud-Est cresc îndoielile cu...

    Articole relationate

    Categorii populare