Cancelarul German la Kiev: Admiterea Ucrainei în NATO nu e pe agendă

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni în capitala Ucrainei că admiterea acestei ţări în NATO nu se află pe agenda organizaţiei, în pofida a ceea ce sugerează Rusia în cererile ei privind garanţiile de securitate, însă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a apreciat că securitatea ţării sale ar fi garantată printr-o aderare la Alianţa Nord-Atlantică şi a cerut ”garanţii legale” care să protejeze Ucraina în faţa ameninţării Rusiei, solicitându-le pe de altă parte deputaţilor şi afaceriştilor care au fugit în străinătate în ultimele zile să revină în ţară, transmite Agerpres.

Nu există în prezent planuri de admitere a Ucrainei în NATO, ”de aceea este oarecum straniu să observăm să guvernul rus face din ceva ce practic nu este pe agendă un subiect de probleme politice majore”, a declarat Scholz la Kiev la o conferinţă de presă comună cu Zelenski, potrivit agenţiei DPA.

”Aceasta este, la urma urmei, provocarea cu care ne confruntăm în prezent. Ceva ce nu este deloc o chestiune acum este făcută să devină una”, a remarcat Olaf Scholz.

Totuşi, vorbind alături de acesta din urmă la conferinţa lor de presă comună, preşedintele Zelenski a exprimat din nou aspiraţia ţării sale de a adera la NATO. ”Înţelegem că o apartenenţă la NATO ne-ar garanta securitatea şi suveranitatea”, a spus el, potrivit AFP.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful Comisiei de Stat ruse pentru Rezervele de Minerale a fost arestat pentru corupție

    Igor Șpurov, directorul general al Comisiei de Stat pentru...

    Disney își restructurează televiziunea și face concedieri

    Walt Disney Co., cea mai mare companie de divertisment...

    Polipticul lui Giotto expus la Iași

    Polipticul lui Giotto, o capodoperă găzduită și expusă la...

    Furtuna economică perfectă

    Tensiunile globale alimentează evoluții economice la fel de îngrijorătoare....

    Articole relationate

    Categorii populare