Doi părinți români arestați în Danemarca/ Titus Corlățean: Această familie a mai pierdut un copil anterior și și-au dorit foarte mult un copil pe care l-au obținut. Dacă cineva își imaginează că într-o astfel de situație pot fi părinți care să brutalizeze ceva ce consideră a fi un dar de la Dumnezeu, cred că se înșală profund

Un nou caz dramatic privind o familie de români din Danemarca. O adevărată dramă, cu cei doi părinți, tineri amândoi, Sorana și Ionuț Rotundu, în prezent plasați în stare de arest, sub acuzația de tratamente abuzive împotriva bebelușului lor de 5 săptămâni, Mathias. Din toate datele de care deja dispun, avem de-a face cu același sistem nordic de protecție a copilului, care ușor poate acționa mecanic, rigid, fără un minim filtru de sensibilitate și umanitate și care, în consecință, comite abuzuri împotriva familiei, afirmă pe Facebook senatorul PSD de Dâmbovița, Titus Corlățean.

Titus Corlățean, fost ministru de Externe, a vorbit sâmbătă, la Antena 3, despre cazul părinţilor români arestaţi în Danemarca și a declarat că nu poate fi exclusă o traumă prin naștere.

„Am cerut MAE să demareze rapid procedurile de sprijin și asistență pentru că vorbim de cetățeni exclusiv români. Situația aşa cum o ştiu în clipa de faţă ascunde o dramă, nu doar cea pe care o putem percepe imediat, faptul că vorbim de un copilaș de o lună cu o boală, cu părinții care au fost arestați cu suspiciuni de anumite tratamente incorecte. În realitate, s-ar putea, și aici numai medicii şi sper să fie o evaluare imparțială a medicilor danezi, ar trebui să fie o chestiune care să confirme ceea ce se cam bănuiește în clipa de față: faptul că există de fapt un malpraxis în sistemul medical danez care a asistat mama care urma să nască.Vorbim de faptul că mama a avut un travaliu foarte dificil, ea a fost internată în spital și a fost trimisă acasă, deși depășise termenul de naștere.(…) Mama s-a chinuit, a avut un travaliu serios, iar abia după două zile nașterea a fost foarte dificilă, pe cale naturală. Ulterior s-a descoperit că acest copilaș avea hemoragie internă la nivelul craniului și că acest copil ar fi fost zguduit de părinți.Dacă nu au dat curs solicitărilor mamei după naștere care a tot semnalat că ”vedeți că bebelușul plânge, sunt probleme!”, iar ei au spus că „nu, că așa sunt copiii că au colici”. Nu sunt cadru medical, dar nu poate fi exclusă o traumă prin naștere. Asta trebuie să stabilească medicii!”, a spus Titus Corlăţean, sâmbătă, la Antena 3.

„Vă spun o chestiune extrem de privată, sper să nu se supere familia. Această familie a mai pierdut un copil anterior și și-au dorit foarte mult un copil pe care l-au obținut. Dacă cineva își imaginează că într-o astfel de situație pot fi părinți care să brutalizeze ceva ce consideră a fi un dar de la Dumnezeu, cred că se înșală profund”, a mai spus Corlățean.

Eu sper ca de data aceasta să ne mișcăm ca stat mult mai serios”, a mai spus Titus Corlățean, preşedintele Comisiei de Politică Externă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski a lovit cu o bombă in Monaco

    Trei persoane au fost rănite, dintre care două grav,...

    Când ar putea avea loc alegerile anticipate din Serbia?

    Alegeri parlamentare anticipate vor avea loc în Serbia peste...

    Bulgaria a alungat avioanele militare americane: Fără vize in America sau plecați

    Ministrul bulgar al Apărării, Dimitar Stoyanov, a declarat astăzi...

    Microsoft a pierdut 570 miliarde de dolari

    Acțiunile Microsoft sunt pe cale să înregistreze cea mai...

    Prostia cu reducerea tichetelor de vacanță: Statul pierde bani

    Numărul apartamentelor de închiriat autorizate de pe Litoral s-a...

    Cioloș se visează Titulescu

    „𝐂𝐚𝐧𝐝𝐢𝐝𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐃𝐚𝐜𝐢𝐚𝐧 𝐂𝐢𝐨𝐥𝐨𝐬̦ 𝐥𝐚 𝐬̦𝐞𝐟𝐢𝐚 𝐅𝐫𝐚𝐧𝐜𝐨𝐟𝐨𝐧𝐢𝐞𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐜𝐞𝐚...

    Ruptură in tabăra lui Macron înainte de prezidențiale

    Purtătoarea de cuvânt a Guvernului francez, Maud Bregeon, a...

    Articole relationate

    Categorii populare