Tinerii sârbi primesc 100 de euro de la stat, pensionarii 170 euro

Ministrul sârb al Finanțelor Siniša Mali a declarat că pentru ajutorul statului de 100 de euro s-au înregistrat în total 1.019.796 de tineri, cărora acești bani le vor fi achitați marți, miercuri și joi.

Mali a apreciat că acest ajutor economic este pe deplin justificat, deoarece acești bani se reîntorc în cursurile economice, ceea ce a și fost intenția guvernului.

El a reamintit că pe 10 februarie tuturor pensionarilor le va fi achitat ajutorul de 20.000 de dinari (170 de euro).

”După doi ani de criză economică grea în toată lumea, țara noastră își arată forța, noi avem bani după cum vedeți și fiecare promisiune pe care am dat-o, am îndeplinit-o la zi și în dinar și așa vom continua”, a spus Mali și a subliniat că în ultimii doi ani a fost achitată suma de 8,7 miliarde de euro ca ajutor cetățenilor și economiei.

El a menționat că aproximativ 300.000 de tineri vor primi banii marți, miercuri alți 350.000, iar restul joi pentru nu a fi presiuni mari asupra băncilor și Trezoreriei, evidențiind că niciun indicator macroeconomic al Serbiei nu este amenințat, iar statul este pe deplin stabil și solvabil și dacă va fi nevoie vor fi ajutați din nou cei care au nevoie de ajutor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare