de Christoph Hasselbach, Deutsche Welle (intertitlurile aparțin DW)
Partidele social-democrat (SPD), liberal (FDP) şi ecologist (Bündnis 90/Die Grünen), care alcătuiesc guvernul federal german şi-au propus să transforme Uniunea Europeană într-un „stat federal european”. Pentru vremurile de azi este un obiectiv extraordinar de ambiţios. Niciun alt guvern european nu îndrăzneşte să formuleze un obiectiv asemănător cu cel înscris în acordul de coaliţie al guvernului german, la pagina 131.
Şi asta deşi viziunile înaripate privind viitorul Uniunii Europene au deja tradiţie. De pildă în acordurile de la Roma, datând din 1957, se vorbeşte despre „voinţa fermă de a stabili bazele unei uniuni tot mai strânse a popoarelor europene”. O „uniune tot mai strânsă” reclamă şi acordul de la Lisabona, din anul 2000. Jacques Delors, preşedintele Comisiei Europene între anii 1985 – 1995, era de părere că Europa trebuie să se îndrepte mereu „ca o bicicletă” în direcţia integrării aprofundate. „Dacă este oprită se va răsturna”, a avertizat el.
Dar astfel de mărturisiri avântate nu se mai prea fac auzite astăzi. Ieşirea Marii Britanii din UE cu doi ani în urmă a fost până acum cea mai răspicată respingere a ideii unei integrări europene tot mai strânse.
Adio viziuni măreţe
Britanicii au fost mereu percepuţi ca eurosceptici. Dar în martie 2018 premierul olandez Mark Rutte a declarat la Berlin: „Există acest narativ că ar fi inevitabilă o cooperare mai strânsă în cadrul unui stat federal european. Mie nu-mi place acest limbaj îngozitor despre o uniune tot mai strânsă.” Rutte a precizat că e vorba de viziunea romantică a unei uniuni politice, cu care nu vrea să aibă nimic de-a face.
Chiar şi fostul preşedinte al Consiliului UE, Donald Tusk, a declarat în 2016 (pe când nu mai era preşedinte), în cadrul unei reuniuni economice europene, că „forţarea unor viziuni euro-entuziaste avântate, în fapt naive, privind o integrare totală, nu este răspunsul potrivit la problemele noastre, oricât ar fi de bine intenţionaţi susţinătorii lor. În primul rând fiindcă, pur şi simplu, nu este posibil, şi în al doilea rând fiindcă reclama în acest sens întăreşte în mod paradoxal curentele eurosceptice, nu numai în Regatul Unit.”
Donald Tusk: Ideea unui stat federal european întăreşte euroscepticismul
Tocmai francezii şi olandezii, percepuţi odinioară drept foarte pro-europeni, au respins deja în 2005 prin referendum o Constituţie europeană. Ei au arătat astfel că integrarea tot mai aprofundată nu este sau nu mai este sprijinită de majoritate în ţara lor. O serie de guverne cu partide populiste de dreapta în alcătuirea lor, de exemplu în Polonia şi Ungaria, au respins şi ele între timp ideea unui stat federal european.
Un stat federal „nu vrea de fapt nimeni”
Faptul că guvernul de la Berlin vrea un stat european federal în climatul actual poate fi considerat un act de curaj. Dar politologul Johannes Varwick de la Universitatea Halle a avertizat pentru DW că „în cazul în care partidele din arcul guvernamental vor demonstra că vor asta într-adevăr, ele vor eşua în faţa realităţilor europene. De fapt, nimeni din Europa nu-şi doreşte aşa ceva.” Ceea ce l-a determinat pe pe juristul Daniel Röder să înfiinţeze iniţiativa civică Pulse of Europe.
„Pulsul” Europei îşi propune să relanseze ideea europeană, dar nu cu ajutorul politicienilor şi funcţionarilor, ci cu ajutorul cetăţenilor obişnuiţi. Pentru DW, el a declarat că l-a „surprins” înscrierea între obiectivele actualului guvern german a statului federal european.
Nimeni nu trebuie să-l convingă de necesitatea aprofundării integrării europene. „Dacă înţelegem că marile teme – schimbările climatice, migraţie, pandemii, conflictul cu Rusia etc – nu pot fi soluţionate în calitate de state naţionale izolate, şi dacă nu vrem să lăsăm totul în seama Chinei sau SUA, atunci este necesară mai multă integrare europeană.” Dar înfiinţarea unui stat federal european „nu este un obiectiv obligatoriu”.
Statul federal european este un obiectiv declarat al guvernului de coaliţie german
Naţional sau european în funcţie de temă
Aparent mai multă integrare europeană depinde de tema în discuţie. În unele domenii, UE a evoluat deja în direcţia unui stat federal, de exemplu piaţa internă comună sau comerţul exterior. În alte domenii, statele naţionale nu au renunţat însă la suveranitate, dar sunt dispuse să se consfătuiască şi să coopereze.
Şi în cazul combaterii pandemiei de coronavirus acest fapt a devenit evident. Politica de sănătate a rămas în sarcina statelor membre, ceea ce pe unii i-a bucurat, pe alţii i-a indispus. Pe de altă parte, UE a înfiinţat un fond comun uriaş de ajutorare, menit a contracara urmările economice ale restricţiilor anti-coronavirus.
Fondul arată concomitent cât de disputate pot fi proiectele comune. Mai ales când e vorba de bani se pune întrebarea: cine plăteşte, cine profită? În statele bogate ale UE apare periodic stafia unei uniuni de transfer, care le-ar pune în situaţia să sprijine financiar statele mai sărace. Aceasta a făcut ca până acum orice discuţie privind înfiinţarea unui stat fedral european să eşueze din capul locului.