Procurorul General al Slovaciei: Extinderea prezenței militare americane subminează Constituția

Un proiect de tratat militar cu SUA i-a divizat pe slovaci, vocile critice la adresa acordului susţinând că încheierea acestuia ar putea duce la o pierdere a suveranităţii Slovaciei, relatează vineri DPA conform Agerpres.

SUA intenţionează să-şi extindă prezenţa militară în Slovacia prin dezvoltarea aeroporturilor militare din Sliac şi Kuchyna.

Guvernul slovac urma să aprobe oficial acest acord săptămâna viitoare, după care să fie promulgat de Washington.

Cu toate acestea, biroul procurorului general a recurs marţi, în mod neaşteptat, la dreptul său de a revizui documentul pentru a formula 35 de „obiecţii fundamentale” asupra acestui acord şi pentru a recomanda respingerea acestuia.

Două partide de opoziţie au avansat apoi obiecţii faţă de acord, cerând creşterea gradului de informare al populaţiei cu privire la acest tratat, aspect ignorat până acum.

Partidul Sme Rodina (Suntem o familie), care face parte din coaliţia de guvernare, şi-a retras apoi aprobarea, punând sub semnul întrebării viitorul tratatului.

Biroul procurorului general susţine că acest acord de parteneriat subminează Constituţia slovacă.

Conform clauzelor acestui acord, SUA finanţează reamenajarea celor două aeroporturi militare, care rămân în proprietatea guvernului slovac, dar pe care armata SUA le poate folosi fără să plătească.

Una din obiecţiile procurorului general este că autorităţile slovace nu dispun în termenii actuali ai tratatului de niciun mijloc de a verifica dacă SUA nu amplasează arme nucleare pe cele două aeroporturi, ceea ar fi face din Slovacia o potenţială ţintă în cazul în care ar apărea un conflict nuclear.

De asemenea, acesta mai susţine că justiţia slovacă nu ar putea să acţioneze în cazul în care soldaţii americani ar comite vreo infracţiune pe teritoriul ţării.

Această dispută în Slovacia, care are graniţă comună cu Ucraina, intervine pe fondul intensificării tensiunilor între Occident şi Moscova, după ce o acumulare de trupe ruseşti în apropierea frontierei ucrainene a provocat temeri privind o posibilă invazie în Ucraina.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Germania pune la cale un plan economic împotriva Americii

    Guvernul german analizează vulnerabilitățile lanțurilor de aprovizionare americane și...

    Trump vrea petrol iranian ca parte a acordului cu Teheranul

    Statele Unite doresc acces la petrolul iranian ca parte...

    Șeful liberal al CJ Cluj: PNL e condus de perverși și incompetenți

    Vreau să fie clar! Am susținut, deschis și fără...

    În timp ce România omoară turismul, Ungaria îl finanțează și îl dezvoltă: 14% din PIB

    Turismul din Ungaria şi-a menţinut şi-a menţinut dinamica pozitivă...

    Kelemen Hunor: Ar fi catastrofal un guvern minoritar PNL-USR susţinut de AUR

    Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, că nu...

    Articole relationate

    Categorii populare