spot_img
3.3 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasămediuNu sunt bani pentru Olimpiada de română pe ţară

Nu sunt bani pentru Olimpiada de română pe ţară

-

Nu sunt bani pentru Olimpiada de română pe ţară, care are loc peste zece zile, transmite Digi 24. Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila se plânge că fondurile venite de la Ministerul Educaţiei sunt prea puţine şi nu acoperă cazarea şi masa celor peste 350 de elevi şi profesori participanţi. De premii nici nu poate fi vorba. Reprezentanţii inspectoratului școlar au apelat la sponsori, dar au reuşit să strângă numai 8.500 de lei, bani insuficienţi.

- Reclama -

300 de elevi şi 50 de profesori din toată ţara vor participa la Olimpiada naţională de limba şi literatura română, organizată la Braila între 6 şi 10 aprilie. Ministerul Educaţiei a alocat pentru eveniment 56.000 de lei, sumă insuficientă, consideră inspectorii şcolari.

- Advertisement -

Există buget aprobat de Ministerul Educaţiei, dar sumele prevăzute pentru masă, cazare în cazul copiilor şi profesorilor însoţitori sunt destul de mici, în sensul în care pentru cazare şi masă, în cazul unui copil, suma bugetată de Minister este de 50 de lei pe zi, ca să vă dau un mic exemplu. În cazul acesta, Inspectoratul Judeţean trebuie să asigure o suplimentare la masa copiilor pentru ca aceştia să se simtă confortabil şi să fie în plenitudinea puterilor atunci când susţin probele scrise, probele orale”, a spus Daniel Kiţu, inspector de limba română.

Pentru premierea olimpicilor, Ministerul Educaţiei nu a prevăzut niciun leu. Aşa că inspectorii şcolari au fost nevoiţi să apeleze la sponsori.

- Advertisement -

Nu au fost alocaţi bani pentru premii de la minister. Noi avem sponsorizări pentru premii în valoare de 8.500 de lei. De asemenea, au fost sponsorizări şi în produse, de la o societate, în valoare de 1.043 de lei”, spune Cristina Anton, inspector şcolar general delegat la Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila.

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img