Deputată PNL: Există o discrepanță între sprijinul pe care ni-l oferă Uniunea Europeană și percepția unei părți a publicului

Am devenit, recent, membră și în Comisia de afaceri europene a Camerei Deputaților.Comisia are o serie de atribuții în relația cu Uniunea Europenă:
contribuie la formarea poziţiei naţionale pentru adoptarea deciziilor la nivelul Uniunii Europene, cu participarea Camerei Deputaţilor; examinează documentele de consultare, proiectele actelor legislative europene şi alte documente provenite de la instituţiile Uniunii Europene;analizează principalele strategii şi politici ale Uniunii Europene, modul în care România îndeplineşte prevederile tratatelor Uniunii Europene şi modul în care sunt integrate în dreptul intern actele legislative europene;asigură exercitarea controlului parlamentar în domeniul afacerilor europene;reprezintă Camera Deputaţilor în relaţiile cu Uniunea Europeană, în condiţiile legii şi ale regulamentelor parlamentare, afirmă deputatul PNL de Giurgiu, Gabriela Horga, pe facebook.

În ceea ce mă privește, cred că munca unui parlamentar în această comisie trebuie să mai aibă o componentă: aceea de a-i informa corect pe români în privința relației cu Uniunea Europeană. De prea multe ori, am văzut, din păcate, că există o discrepanță între sprijinul pe care ni-l oferă Uniunea Europeană și percepția unei părți a publicului. Nu putem sta pasivi, atunci când apar informații false, de tipul „Uniunea Europeană ne ia mai mulți bani, comparativ cu cât primim.”
În realitate, România a primit, de la Uniunea Europeană, în perioada 2007-2021, cu 42 de miliarde de euro mai mult decât a contribuit. De altfel, Comisia Europeană a transferat pe 3 decembrie României suma de 1,8 miliarde de euro, reprezentând prima tranșă din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Orin intermediul PNRR, România va primi, în total, 29,2 miliarde de euro, pentru a-și redresa economia, afectată de consecințele pandemiei de coronavirus.
Planul României cuprinde 107 investiții în mai multe domenii și 64 de refome. Un plan pentru dezvoltarea României, PNRR cuprinde proiecte de investiții și reforme în infrastructură, educație, sănătate, mediu și digitalizare, mai spune Horga.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești

    Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO,...

    Ce se întâmplă pe piața imobiliară de lux din Dubai

    În ciuda conflictului continuu dintre SUA și Iran și...

    Articole relationate

    Categorii populare