Avocata Silvia Uscov: Dacă tot e „omul nostru”, să îl sprijinim măcar printr-un ONG partener să scrie și el o carte, să-i facem o conferință, să-l lăudăm în presa noastră, că doar de aceea avem un întreg aparat de propagandă

de Silvia Uscov, avocat

Justiția nu are nevoie să fie apărată!

Justiția este ea însăși o Putere într-un stat democratic. Are mecanisme atât de a asigura echilibrul între Puteri, cât și de a-și elimina din interior elementele care nu funcționează, persoanele care nu sunt compatibile cu statutul de magistrat. Teoretic.

Practic, da, întotdeauna vor fi atacuri venite atât din interior, cât și din exterior. Dar ceea ce vreau să subliniez e că ea are posibilitatea ca singură să își creioneze soarta. Trebuie doar să își dorească exercitarea acestei Puteri.

Nu are nevoie de cetățeni să o apere. Nici de ambasade, nici de alte intervenții externe. Aceste intervenții sunt eminamente politice. Iar, atunci când intervine politica în justiție, echilibrul între Puteri este cu adevărat afectat, iar mult clamata independență a justiției este realmente pe cale de dispariție.

Justiția devine atunci „justiția noastră”. Nu a tuturor și fiecărui cetățean, ci a părții din exteriorul Justiției, care pretinde că o apără, dar, de fapt, o folosește ca armă împotriva celorlalți.

Atunci judecătorul devine „omul nostru”. Luptă cot la cot cu noi împotriva celorlalți. Care „noi”? Noi, cei care propunem obiectivele politice. Care „celorlalți”? Cei ale căror voturi vrem să le luăm.

Dacă tot e „omul nostru”, să îl sprijinim măcar printr-un ONG partener să scrie și el o carte, să-i facem o conferință, să-l lăudăm în presa noastră, că doar de aceea avem un întreg aparat de propagandă. Cum să lăsăm tocmai justiția în afara propagandei politice?

Iar „justiția noastră” nu poate fi pusă la îndoială de un om „normal”, ci numai de conspiraționiști și pro-sovietici. „Justiția lor”, însă, este, indubitabil, anti-europeană, anti-democratică, material subversiv ce trebuie înlăturat de dragul MCV, să nu fim rușinea Europei.

Problema nu este că Justiția este amestecată în jocul politic, problema este că Justiția însăși cere să facă parte din acest joc politic. Simte nevoia să fie prezentă pe prima pagină cum era pe vremuri „fata de la pagina 5”. Cred că suferă de narcisism patologic.

Și, după ce se prezintă în toată splendoarea goliciunii sale, sare deodată și spune că încearcă cineva să o violeze. Exact ca un politician. Atunci cheamă la arme tot poporul să lupte pentru fecioria ei, deși știm că mai devreme ieșise din vreun dormitor care-i promisese că o ia de nevastă.

Justiție, draga mea, ești puternică, nu ai nevoie de validarea unora sau altora, nici să-ți plătească pe rând politicienii paharul în Clubul Puterii. Ești membru de drept acolo, pe viață. Pune o haină pe tine, alungă cât colo elementele din interior care-ți slăbesc puterea și fă ca Sfânta Treime a Puterilor să funcționeze.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ministrul de externe polonez îl pune la punct pe seful de cabinet al lui Zelenski

    Ministrul polonez de externe, Radosław Sikorski, l-a sfătuit pe...

    Bolojan mai pierde un proces în PNL

    Tribunalul București a admis miercuri o nouă acțiune introdusă...

    Românii au cheltuit în străinătate în 4 luni 2,9 miliarde euro

    În primele patru luni din acest an, românii au...

    Rareș Bogdan despre dezastrul Bolo: Dacă-i pui paiete unei maimuțe nu înseamnă că e Stiglitz

    Dezastrul economic marca Bolojan putea fi evitatAud români care...

    PNRR, un eșec pentru România

    România mai are la dispoziție puțin peste o lună...

    Premierul suedez: Nu va exista un război între Rusia și o țară NATO

    Prim-ministrul suedez Ulf Kristersson a respins posibilitatea unui conflict...

    Articole relationate

    Categorii populare