O mulțime în delir la mitingul lui Zemmour în regiunea pariziană: Recucerim Franța

Candidatul naționalist la alegerile prezidenţiale franceze Eric Zemmour şi-a invitat duminică susţinătorii „să schimbe cursul istoriei” şi să pornească la „recucerirea” Franţei în cursul unui prim miting în regiunea pariziană în faţa unei mulţimi în delir, potrivit AFP.

„Sunteţi 15.000 astăzi! 15.000 de francezi care au sfidat sistemul de politically correct, ameninţările extremei stângi şi ura presei”, a lansat vechiul polemist de 63 de ani susţinătorilor săi, care agitau drapele franceze şi scandau „Zemmour preşedinte!”.

„Miza este imensă, dacă câştig, aceasta va fi începutul recuceririi celei mai frumoase ţări din lume”, a promis candidatul, care îşi construieşte discursul electoral de mai multe luni pe respingerea imigraţiei şi a islamului, care ameninţă, potrivit lui, „un popor francez ce este aici de 1.000 de ani şi care vrea să rămână stăpân la el acasă”.

„Suntem la noi acasă! Suntem la noi acasă!”, a scandat mulţimea.

„Aţi auzit spunându-se că sunt un fascist, un rasist, un misogin”, a afirmat Eric Zemmour, condamnat în două rânduri pentru incitare la ură rasială, înainte de a se prezenta ca o personalitate urmărită de „o haită de politicieni, jurnalişti şi jihadişti”.

Candidatul, al cărui slogan oficial este „Imposibil nu este un cuvânt francez” (citat atribuit lui Napoleon) şi al cărui partid lansat oficial duminică a fost denumit „Recucerirea”, şi-a făcut o intrare triumfală în sunetul unei muzici cu accente grandilocvente.

Busculade s-au produs la sosirea candidatului în imensa sală a Parcului Expoziţiilor din Villepinte (oraş situat într-un departament popular la nord de Paris).

Înaintea intrării sale, jurnaliştii de la o emisiune televizată cunoscută pentru tonul său acerb şi ironic au fost fost huiduiţi şi puşi la adăpost de forţele de ordine.

Un important dispozitiv de securitate a fost desfăşurat în zona unde a avut loc reuniunea şi peste 100 de manifestanţi anti-Zemmour, care au protestat împotriva „rasismului, negaţionismului şi homofobiei” candidatului, au fost dispersaţi de forţele de ordine.

Mai devreme, o manifestaţie la Paris împotriva candidatului extremei drepte a reunit 2.200 de persoane, potrivit poliţiei, 10.000, conform organizatorilor (50 de sindicate, partide şi asociaţii).

Eric Zemmour, fost editorialist de televiziune, s-a lansat marţi în cursa electorală pentru preşedinţie, afirmând că vrea să „salveze Franţa”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Nicușor și Maica Rusie

    Vulnerabilitatea strategică a președintelui Nicușor Dan: suporterul fidel Matei...

    Oficiali israelieni: Trump vrea un acord cu Teheranul, dar iranienii nu vor

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, încearcă să...

    România are printre cele mai mari accize la carburanți din UE

    România se află în prezent printre statele Uniunii Europene...

    Bolo aruncă piața carburanților în haos

    Plafonarea marjelor comerciale la carburanți în România este o...

    Ukrainska Pravda: Americanii ne cer: plecați din Donbass, așa veți avea paradisul

    În negocierile cu Ucraina, Statele Unite cer retragerea trupelor...

    Flota secretă iraniană din Strâmtoarea Hormuz

    Mass-media a raportat existența unei amenințări importante pentru SUA...

    Articole relationate

    Categorii populare