Ciolacu: 80 la sută dintre români trăiesc cu o pensie până în 2.000 de lei. Întotdeauna cineva a apărut şi ne-a învrăjbit, că uite ce face PSD-ul, dă pensii

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că 80 la sută dintre pensionarii români au o pensie de până în 2.000 de lei şi că pensia minimă va ajunge de la 1 ianuarie 2022 la 1.000 de lei, de la 800 de lei cât este în prezent.

Întrebat, la Antena 3, de unde se vor găsi cele două miliarde de euro pentru majorarea pensiilor cu 10 la sută, preşedintele PSD a declarat că vor fi găsite soluţii prin echilibrarea veniturilor.

„Vom găsi soluţii, important e cum îţi echilibrezi veniturile. Noi avem cele mai mici venituri din PIB din Europa. În loc să fim eficienţi în colectarea de venituri, noi în primul rând ne gândim cum îi lăsăm pe oameni să moară de foame. Pensia minimă era 800 de lei, se face 1.000 de lei, deci nu e o extravaganţă. Două milioane de români sunt în această situaţie. Două milioane, deci părinţii noştri, bunici. Avem pensia de la 1.000 de lei, la 1.600, sunt iarăşi vreo două milioane, 1.800.000 unde se primeşte şi ajutorul de 1.200 de lei pe ianuarie ca să depăşească această iarnă şi inflaţie. Nu se duce pe consum, nu îţi duce inflaţia mai sus. E clar că nu se duce decât pe utilităţi”, a afirmat Marcel Ciolacu. Liderul social-democrat a adăugat că 80 la sută dintre pensionarii români au o pensie de până în 2.000 de lei.  „80 la sută dintre români trăiesc cu o pensie până în 2.000 de lei. Întotdeauna cineva a apărut şi ne-a învrăjbit, că uite ce face PSD-ul, dă pensii. Asta e realitatea, 80 la sută dintre români trăiesc, pensionarii, cu până în 2.000 de lei”, a declarat Marcel Ciolacu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare