Sorin Ovidiu Vîntu: România, Ungaria și altele ar deveni doar niște landuri ale Germaniei. Iată cel de-al patrulea Reich în toată splendoarea lui

Cu doar o zi înainte de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, Sorin Ovidiu Vîntu a postat un video în care arată că, după părerea sa, apartenenţa României la NATO şi UE nu au adus niciun avantaj ţării şi spune chiar că ar trebui să ne retragem din aceste două structuri şi să cultivăm relaţii de bună vecinătate şi colaborare cu Rusia şi China.

„Romania a fost implicata in razboiul din Irak, am trimis soldati acolo. Unii au murit. Am plecat de acolo, nu am castigat nimic. Apoi am fost implicati in razboiul din Afganistan. Am plecat si de acolo fara sa castigam nimic, ba ne-am mai facut si de ras, alaturi de aliatii nostri, mareata SUA. Paguboasa relatie. Ca sa nu mai vorbim de vize. De ce ne-am dus si colo si colo? De ce ne-am lasat oasele copiilor nostri si colo si colo? Pentru ca niste politicieni de foarte joasa speta, ca Basescu, Iohannis, sa aiba niste beneficii personale. A meritat? Am intrat in UE. Aflam mai nou ca, lasa ca nu mai avem voie sa ardem lemne in sobe, ca nu mai avem voie sa spunem mama si tata, pentru ca niste bulangii au decis asta. Inteleg ca, dar inca nu am apucat sa verific informatia, nu mai avem voie sa spunem Craciun fericit.Inteleg ca mai nou, cancelarul Germaniei viseaza la Statele Unite ale Europei. Conditie in care niste tari ca Romania, Ungaria si altele, ar deveni doar niste landuri ale Germaniei. Iata cel de-al patrulea Reich, in toata splendoarea lui. Politicienii romani, in stupiditatea si obedienta lor, au ales niste aliante nefaste. Am pierdut enorm din toate punctele de vedere, castigurile noastre fiind zero absolut. Ce cautam in aceste aliante, NATO si UE? Nu cred ca avem ce cauta in NATO, neutralitatea este ideala pentru Romania, nu avem ce cauta in UE. Trebuie sa ne dezvoltam si ne asiguram existenta prin noi insine. Este o veche doctrina romaneasca, liberala, a liberalilor autentici: prin noi insine.Vreau sa mai spun ca in limba romana, verbul a trai are doua semnificatii: una este aceea de a fi in viata, iar cealalta este aceea de a te bucura de viata.”, a spus Sorin Ovidiu Vîntu, într-un video postat pe pagina sa de Facebook.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump se pregătește să îl execute pe șeful FBI

    Directorul FBI, Kash Patel, va fi probabil demis, a...

    Povesti șocante din armata ucraineană: Au mâncat zăpadă, …râme și au slăbit 40 kg

    Au mâncat zăpadă, …râme și au slăbit 40 kg. Anton...

    Războiul din Iran scumpește ciocolata Dubai

    Războiul din Iran a provocat o creștere bruscă a...

    Andrei Caramitru: 90% din români „nu țin minte sau înțeleg mai mult decât o frază simplă”

    Politicienii noștri sunt un DEZASTRU pe comunicare. CATASTROFĂ Așa...

    Orbán renunță la mandatul parlamentar

    Prim-ministrul ungar in exercițiu Viktor Orbán a renunțat la...

    Super iahtul unui oligarh rus traversează Strâmtoarea Hormuz

    Super iahtul „Nord”, cel mai probabil deținut de oligarhul...

    Articole relationate

    Categorii populare