Ciolacu: Cel mai ambiţios proiect este faptul că vom avea, pe lângă acest pachet social, extrem de aşteptat, vom încerca să închidem şi cu 7% investiţii pentru anul viitor, ceea ce este o premieră

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a afirmat, sâmbătă, după mai bine de cinci ore de negocieri, că s-au finalizat atât programul de guvernare cât şi acordul politic, iar în privinţa rotaţiei premierilor se va lua o decizie duminică. El a precizat că, de principiu, s-a stabilit că, atunci când PSD-ul are premierul, se egalizează numărul de ministere, iar dacă premierul va fi de la PNL, atunci PSD-ul va avea mai multe ministere. Preşedintele PSD a mai spus că la Cotroceni, cele trei partide vor merge cu o singură variantă de premier.

”Astăzi am finalizat programul de guvernare, acordul politic, am finalizat cele două variante în care PSD-ul are prim-ministrul şi PNL-ul are prim-ministrul, împreună cu UDMR-ul şi minorităţile”, a spus Ciolacu, după negocierile care s-au finalizat în jurul orei 19.00. 

Preşedintele PSD a spus că detaliile vor fi prezentate când se finalizează discuţiile, dar a ţinut să precizeze că, atunci când PSD-ul are premierul, se egalizează numărul de ministere, iar dacă premierul va fi de la PNL, atunci PSD-ul va avea mai multe ministere. 

Ciolacu a arătat că în prezent atât PNL cât şi PSD au decizii prin care premierii sunt Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu, şi decizia privind primul premier se va lua în forurile de conducere ale celor două formaţiuni. 

”Până luni, când vor merge la Cotroceni, vom lua aceste decizii şi vom merge cu o singură variantă”, a spus el. 

Despre tensiunile din negocieri, Ciolacu a spus că nu au folosit microfonul, el explicând astfel tonul ridicat pe care s-au purtat discuţiile. 

În privinţa pachetului social, Marcel Ciolacu a spus că au rămas aceleaşi propuneri. ”Cel mai ambiţios proiect este faptul că vom avea, pe lângă acest pachet social, extrem de aşteptat, vom încerca să închidem şi cu 7% investiţii pentru anul viitor, ceea ce este o premieră”, a afirmat Ciolacu. 

Preşedintele PSD a fost întrebat dacă Ministerul Dezvoltării rămâne la UDMR, el răspunzând: ”Din punctul meu de vedere, există aceatsă constantă, că MInisterul Dezvoltării rămâne la UDMR, în ambele variante”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare