Grindeanu: PSD vrea creşterea salariului minim, a punctului de pensie şi a alocaţiilor, iar banii să fie luaţi din taxarea luxului

Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, despre întâlnirea echipelor de negociere de la PNL, PSD şi UDMR, pe capitolul economic, că s-a discutat despre tot ceea ce înseamnă lipsa resurselor bugetare, într-o perioadă în care statul trebuie să fie alături de cetăţeni şi a arătat că PSD doreşte majorările de pensii, alocaţii, şi a venit şi cu mai multe măsuri pentru a aduce bani la bugetul de stat, pentru a acoperi aceste cheltuieli.

”Vedem cu toţii cum scade nivelul de trai al românilor şi noi trebuie să venim cu venituri în plus la bugetul de stat nu doar să facem cheltuieli”, a afirmat Grindeanu, precizând că PSD îşi doreşte creşterea salariului minim de la 1 ianurie, majorarea pensiei minime de la 800 la 1.000 de lei, să mărească cu 11 la sută punctul de pensie iar alocaţiile să crească conform legii”, a spus Grindeanu. 

”Pentru asta, am venit cu propuneri care vor fi discutate în perioada următoare”, a mai arătat Grindeanu, afirmând că propunerea social-democraţilor pentru creşterea veniturilor statului este ”taxarea luxului”, toate statele din lumea civilizată având acest tip de taxare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Tâlharul Coldea

    Coldea, telefonul și reflexul vechi al puterii care nu...

    Marilena Rotaru despre Odiseea: Mă îngrozesc!!!

    Aud și văd tot felul de opinii despre filmul...

    Trump vrea să lovească in Mali, dar va intra in coliziune cu Rusia

    Statele Unite iau în considerare atacul asupra grupării Jamaat...

    Una din trei mașini hibride plug-in vândute în Europa este o marcă chinezească

    Mărcile auto chineze au reprezentat luna trecută peste o...

    România riscă o criză majoră pe piața carburanților

    România riscă o criză majoră pe piața carburanților după...

    Articole relationate

    Categorii populare