Șeful CJ Hunedoara vrea monument la Târnava de Criș: Violențele fizice, incendierea locuințelor și chiar execuțiile publice ale românilor din Țara Zarandului, au lăsat răni adânci în memoria colectivă a poporului român

În această duminică, am omagiat curajul și sacrificiul celor care, în urmă cu 173 de ani, fără a avea o experiență militară, au avut tăria de a înfrunta trupele maghiare, la Târnava de Criș, comuna Vața de Jos. Evenimentele derulate în contextul Revoluției de la 1848 și care au precedat masacrul de la Târnava de Criș (8 noiembrie 1848), au scris un capitol îndoliat al Istoriei Noastre. Paginile scrise cu sângele eroilor români păstrează mărturii și fapte care astăzi, în lumea în care trăim, sunt greu de imaginat. Violențele fizice, incendierea locuințelor și chiar execuțiile publice ale românilor din Țara Zarandului, au lăsat răni adânci în memoria colectivă a poporului român, a afirmat pe Facebook președintele Consiliului Județean Hunedoara Laurențiu Nistor.

În fața armatei şi a gărzilor naţionale maghiare, țăranii din satele Zarandului, au manifestat un curaj deosebit, conștienți fiind de faptul că inamicul este mult mai bine pregăti și înarmat. Cu toate acestea, nu au șovăit nicio clipă. Trăim vremuri complicate care ne-au schimbat viețile, care au luat de lângă noi oameni dragi, vremuri care pun la grea încercare întreaga omenire. Curajul înaintașilor noștri să ne fie un exemplu tuturor pentru a înfrunta cu demnitate, cu dragoste de țară și de oameni, toate provocările acestor vremuri! Și, pentru că în acest loc s-au scris cu sânge pagini de istorie dramatice, îmi doresc ca împreună, cei care am fost astăzi la Târnava de Criș, să ne mobilizăm pentru a ridica un monument în memoria eroilor căzuți pe câmpul de luptă. Dumnezeu să odihnească sufletele lor alături de cei drepți, iar pe noi să ne întărească pentru a onora sacrificiul înaintașilor noștri, mai spune Nistor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Arabia Saudită: Prețul petrolului va crește la 180 de dolari

    Oficialii din Arabia Saudită cred că prețul petrolului ar...

    Trump s-a răzgândit: Nu mai desfășoară trupe terestre împotriva Iranului

    Președintele american Donald Trump a promis joi că nu...

    Tulsi mai pune o cărămidă in controversa iraniană a lui Trump

    Directoarea serviciilor de informații americane Tulsi Gabbard a refuzat...

    Ciprul vrea să rediscute prezența bazelor militare britanice

    Președintele Ciprului, Nikos Christodoulidis, a declarat astăzi că este...

    Șeful Pentagonului: Nu avem arme de dat Ucrainei

    Arsenalele de arme avansate ale Statelor Unite sunt încă...

    Articole relationate

    Categorii populare