Muzeul Astra din Sibiu a primit 3 stele Michelin

Muzeul ASTRA a fost catalogat cu trei stele Michelin în Ghidul aniversar „România 500 peisaje, destinaţii şi experienţe”, alături de Muzeul Naţional de Artă al României şi Muzeul Ţăranului Român, informează un comunicat de presă remis AGERPRES.

„Este o distincţie care ne onorează şi demonstrează iar că merită să fie făcute investiţii în sectorul cultural. Să fii de două ori consecutiv catalogat cu 3 stele Michelin înseamnă că eforturile autorităţilor locale, ale noastre şi ale vizitatorilor dau roade, iar Muzeul ASTRA este o instituţie care oferă programe şi acţiuni culturale de calitate. Aveam nevoie de această recunoaştere, fiindcă poate acum, la nivel central, se va înţelege că instituţiile de cultură trebuie asumate mai bine şi mai eficient din punct de vedere financiar, iar alocările financiare nu sunt o cerinţă, ci o normalitate. Noi nu cerem, noi merităm! Cultura merită susţinută din toate punctele de vedere”, a declarat directorul general al Muzeului ASTRA, Ciprian Ştefan.

În Ghidul aniversar Michelin „România 500 peisaje, destinaţii şi experienţe”, Muzeul ASTRA este inclus în capitolul România Etnografică. Descrierea muzeului cuprinde detalii despre istoricul instituţiei, patrimoniul cultural, dar şi detalii despre evenimentele şi atelierele meşteşugăreşti care se desfăşoară aici.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești

    Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO,...

    Ce se întâmplă pe piața imobiliară de lux din Dubai

    În ciuda conflictului continuu dintre SUA și Iran și...

    Articole relationate

    Categorii populare