Deputata Gabriela Horga: România a reușit să includă în PNRR mari obiective de investiții ce reprezentau întârzieri istorice, probleme care nu se mai regăsesc în general în UE

Consiliul UE și ECOFIN au aprobat Planul Național de Redresare și Reziliență al României. După acest ultim pas, România poate solicita avansul de 3,7 miliarde de euro, adică 13% din suma totală. Avansul de 3,7 miliarde euro intră în decembrie in Trezoreria statului. PNRR este în valoare de 29,2 miliarde de euro și înseamnă investiții masive și finanțarea reformelor promise în campanie și cuprinse în programul de guvernare. Este un program amplu, care include 107 investiții.Toți românii vor beneficia de acești bani. PNRR urmărește distribuirea geografică echitabilă a fondurilor, acoperă nevoile de dezvoltare a tuturor regiunilor României, afirmă deputata PNL de Giurgiu Gabriela Horga.

România a reușit să includă în PNRR mari obiective de investiții (precum autostrăzile, sistemele de canalizare și apă) ce reprezentau întârzieri istorice, probleme care nu se mai regăsesc în general în Uniunea Europeană. România a obținut cele mai mari finanțări în domeniile în care avea cea mai acută nevoie de investiții: Transport, Sănătate și Educație. România a obținut cea mai mare pondere – 30%, 9,4 miliarde de euro – alocată investițiilor în infrastructura de Transport dintre toate planurile naționale aprobate. Prin PNRR vor fi construiți 429 km autostrăzi, modernizați 2.851 km căi ferate, făcut metrou la Cluj și București.În PNRR avem și 3,6 miliarde euro pentru „România educată”și 2,45 miliarde de euro pentru investiții în spitale noi și în infrastructura prespitalicească, mai spune Horga.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare