Macron cere compensații Australiei și renunțarea la extracţia, prelucrarea şi exportul cărbunelui

Preşedintele francez Emmanuel Macron a avut joi o convorbire telefonică cu premierul australian Scott Morrison şi i-a cerut acestuia compensaţii pentru a restabili relaţia bilaterală după ce Australia a reziliat un important contract de achiziţie a unor submarine produse de Franţa, relatează agenţiile AFP şi EFE, menţionând un comunicat al preşedinţiei franceze, transmite Agerpres.

Statele Unite, Marea Britanie şi Australia au negociat în secret un pact militar pentru a contracara China. În urma încheierii acestei alianţe, anunţate luna trecută sub numele de AUKUS, Australia s-a angajat să cumpere submarine americane cu propulsie nucleară şi, prin urmare, a anulat un contract semnat cu Franţa pentru achiziţia a 12 submarine convenţionale, contract al cărui întreg pachet avea valoare de circa 56 de miliarde de euro.

Franţa a reacţionat vehement după această decizie, şi-a rechemat ambasadorul de la Washington – revenit între timp la post după o discuţie telefonică a preşedinţilor Emmanuel Macron şi Joe Biden -, iar ministrul Le Drian a acuzat SUA de ”o lovitură pe la spate”.

Conform lui Macron, decizia autorităţilor de la Canberra a ”rupt relaţia de încredere” între Franţa şi Australia şi, în opinia sa, acum guvernul australian ar trebui ”să propună acţiuni concrete” prin care să-şi demonstreze voinţa de a ”redefini bazele” acestei relaţii şi de a continua acţiunea comună în regiunea indo-pacifică.

În paralel, compania franceză Naval Group, care urma să producă cele 12 submarine, a declarat că va trimite Australiei ”factura” pentru plata cheltuielilor pe care această companie susţine că le-a angajat în vederea onorării contractului care între timp a fost reziliat.

Pe de altă parte, Macron a profitat de discuţia cu Morrison pentru a-i cere acestuia ”măsuri ambiţioase” de combatere a schimbărilor climatice, solicitându-i concret ca Australia să renunţe la extracţia, prelucrarea şi exportul cărbunelui.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare