Fost șef al Curții Constituționale: Noile restricții trebuiau impuse de Parlament, prin lege, nu de către Guvern

Fostul președinte al Curții Constituționale Augustin Zegrean a declarat că noile restricții anti-COVID-19 trebuiau impuse de Parlament, prin lege, nu de către Guvern.

„E prea târziu să mai vorbim despre legi, la noi situația e disperată, e vorba de viață și de moarte. Sigur că trebuia făcut prin lege, toate măsurile acestea trebuiau luate prin lege pentru că este vorba de limitarea unor drepturi fundamentale, iar Constituția României, dar nu numai, și tratatele internaționale pretind ca aceste drepturi să fie limitate numai prin lege. Într-un stat de drept cum se pretinde România, orice drept poate fi limitat, dar numai prin lege. Eu invoc dreptul meu la viață, altul dreptul său la liberă deplasare. Care are dreptate? Care trebuie ocrotit primul: dreptul la viață sau dreptul lui la liberă plimbare sau la distracție? De asta trebuie să se facă prin lege, dar e târziu să se facă lege. Dacă măsura a fost luată și e necesară, cred că ar trebui să se ia. Dreptul la viață e înaintea tuturor e primul trecut în toate constituțiile lumii”, a declarat fostul președinte CCR.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump spune că l-a avertizat pe Netanyahu că ar putea lupta singur împotriva Iranului

    Președintele american Donald Trump a declarat astăzi că l-a...

    Costurile cu combustibilul pentru companiile aeriene de pasageri din SUA au crescut cu 78% în aprilie

    Costurile cu combustibilul pentru companiile aeriene de pasageri din...

    China a început construcția celei mai mari ecluze din lume, pe fluviul Yangtze

    China a început luni construcția unui mega-proiect de construire...

    A început sezonul la Ștrandul Balnear din Drobeta Turnu Severin

    Sezonul estival a început oficial la Drobeta-Turnu Severin, odată...

    Articole relationate

    Categorii populare