Putin demite personaje cheie de la Kremlin

Vladimir Putin i-a demis pe şefii departamentelor prezidenţiale pentru Afaceri Interne şi pentru Cooperarea Internaţională. Motivul ar fi disputele interne din grupurile aflate în jurul preşedintelui Rusiei, dispute amplificate după asasinarea liderului opoziţiei, Boris Nemţov, transmite Digi 24.

Anunţul demiterii celor doi oficiali a fost făcut de către purtătorul de cuvânt al Kremlinului. El susţine că şeful Departamentului pentru Afaceri Interne, Oleg Morozov, a cerut demiterea din motive familiale. Nicio vorbă, însă, despre concedierea celuilalt oficial, Serghei Bolhovitin, șeful Departamentului pentru Cooperare Internațională. Acesta se ocupa de aspectele tehnice ale cooperării externe.

Demiterile vin, de asemenea, pe fondul zvonurilor care au circulat în urmă cu o săptămână pe tema dispariției din viața publică a liderului de la Kremlin. Unele speculații indicau un posibil complot pus la cale chiar de apropiații săi, în urma căruia președintele rus ar fi fost îndepărtat de la putere.

Morozov a fost înlocuit de Tatiana Voronova. Aceasta lucra la Kremlin din 2013. Anterior ea a condus organizația de tineret a partidului lui Putin, Rusia Unită, a fost parlamentar și a fost președintele Comisiei Electorale Centrale. Analiștii spun că Voronova este protejata lui Viaceslav Volodin – prim-adjunctul șefului administrației prezidențiale, care anul trecut a fost pus pe lista neagră a Uniunii Europene din cauza rolului jucat în anexarea Crimeei. Observatorii au văzut în numirea ei un posibil semnal că puterea de la Moscova se pregătește pentru alegerile locale care în unele regiuni vor avea loc la sfârșitul acestui an, dar și pentru alegerile parlamentare din 2016. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucraina rămâne fără F-16

    Majoritatea avioanelor de vânătoare F-16 din Ucraina sunt scoase...

    Bolo dă foc PNL Gorj după ce l-a numit șef pe Virgil Popescu

    Liberalii se revoltă după numirea lui Virgil Popescu șef...

    Lider USR Dâmbovița, implicat in rețeaua militară pentru Belarus, ridicat de DIICOT

    Alexandru Munteanu, vicepreşedinte al USR Dâmboviţa, este implicat în...

    Titus Corlățean: Victorie pentru patrimoniului Vlad la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

    S-au întâmplat două lucruri la Adunarea Parlamentară a Consiliului...

    AnimaWings, noul BlueAir? AnimaWings a cerut intrarea in insolvență

    Compania românească aeriană AnimaWings anulează mai multe curse aeriene,...

    Articole relationate

    Categorii populare