Viktor Orbán îl acuză pe Frans Timmermans de creșterea prețurilor la energie

Comisia Europeană şi vicepreşedintele acesteia, Frans Timmermans, însărcinat cu Pactul Ecologic European, ucid clasa de mijloc a Europei, cu un nou pachet climatic numit Fit for 55, a declarat, joi, premierul ungar, Viktor Orbán, legat de creşterea preţurilor la energie, la sosirea sa la summitul de două zile al liderilor UE de la Bruxelles.

Potrivit prim-ministrului ungar, activitatea Comisiei şi cea a
lui Frans Timmermans vor creşte preţurile la energie, ale căror
semne sunt deja vizibile, iar planurile vor duce la creşteri
suplimentare ale preţurilor. Distrug clasa de mijloc, chiar dacă
toată democraţia europeană depinde de clasa de mijloc, a avertizat
acesta.

“Democraţia europeană este pusă în pericol de cei care urcă
până-n cer preţul la energia electrică şi la gaze naturale. Prin
urmare, aceste planuri trebuie retrase şi regândite”, a declarat
Orbán.

Acesta a descris ca fiind caracteristic faptul că, în ciuda
promisiunilor potrivit cărora toate statele membre vor primi un
studiu de evaluare a impactului asupra modului în care propunerile
Comisiei vor afecta fiecare stat membru, nu a fost realizat niciun
studiu de acest fel. Nu am primit niciun raport, Comisia UE vrea să
acţioneze fără calcule, spulberă economia europeană, a afirmat
politicianul. Acest lucru trebuie oprit, a mai adăugat Viktor Orbán.

Hot this week

Topics

Mai mult

    De ce a vrut Trump acordul Diesel cu Putin

    Președintele SUA, Donald Trump, a ajuns la un acord...

    Culisele înțelegerii ruso-americane. Ce au oferit americanii

    Statele Unite ale Americii au oferit Rusiei trei stimulente...

    Zelenski susține că nu știe despre anunțul lui Trump privind un armistițiu energetic cu Rusia

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că nu...

    Trump anunță un armistițiu energetic intre Ucraina și Rusia

    Un armistițiu energetic este stabilit între Rusia și Ucraina;...

    Articole relationate

    Categorii populare