spot_img
marți, 3 februarie, 2026
-3.5 C
București

Țeapa dată românilor de Ministrul Dandana cu reducerea prețurilor la energie

Consumatorii casnici vor plăti cel mult 71 de bani pe KWh, exact cât plăteau anul trecut, după ce au fost adoptate măsuri de compensare şi plafonare ale preţului la energie şi gaze naturale, a anunţat ieri ministrul interimar al Energiei, Virgil Popescu. Aceasta după ce, ieri, comisiile economice reunite din Senat au votat în unanimitate mai multe amendamente depuse de PNL şi PSD aduse ordonanței privind compensarea facturilor la energie. La RFI, Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energie Inteligentă, spune că facturile nu vor fi substanțial reduse, în schimb s-ar putea să avem probleme de aprovizionare.

Dumitru Chisăliță spune că mixul de măsuri aprobat arată în primul rând un interes mai mare al politicienilor pentru facturile la electricitate decât pentru cele la gaze deși pentru români iarna care vine va crea mai multe probleme legate de încălzire. Concret, amendamentele aprobate permit amânarea plăţii facturilor cu 6 luni doar pentru consumatorii vulnerabili, plafonarea profitului furnizorilor şi creşterea sumei compensate de stat la plata facturilor de gaze şi energie electrică. Un alt amendament votat de Senat se referă la plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, pentru clienţii casnici, la cel mult 1 leu kWh, iar pentru gaze la 0,37 lei/kWh. La un calcul simplu, spune președintele Asociației Energie Inteligentă, facturile vor fi mult mai mari decât cele de anul trecut, cel puțin cele la gaze. De asemenea, avertizează Dumitru Chisăliță, mixul de măsuri aprobate riscă să determine furnizorii să nu mai achiziționeze gaze și electricitate de pe piață și să genereze grave probleme legate de aprovizionarea cu energie și gaze. De ce? Pentru că niciunul nu va accepta ”să vândă” sub prețul pieței iar statul român nu poate acoperi diferențele. Așadar, politicienii au arătat că vin cu o mulțime de măsuri în ajutorul românilor când, în realitate, populația este expusă acum unui dublu risc : să nu plătească mai puțin dar și să sufere de pe urma unei penurii

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful CJ Caraș Severin, un habarnist deputat AUR și drumul morții

    În urma declarațiilor deputatului AUR Samuel Miclău, președintele Consiliului...

    După protestele din maghiarime, Kelemen Hunor cere Guvernului să reducă taxele locale

    Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat marţi că va...

    Ucrainienii ne-au distrus turismul din Deltă

    Operatorii din Delta Dunării reclamă faptul că numărul turiștilor...

    Deutsche Welle: Greșelile care îl înfundă pe Bolo

    Ilie Bolojan e primul șef de guvern liberal care...

    Creșterea TVA se dovedește un eșec de proporții

    Guvernul a câştigat 11 mili­arde de lei (2 mld....

    Șeful Poliției ucrainiene: Majoritatea ucrainienilor nu vor să se înroleze in Armată

    Majoritatea ucrainenilor care urmează să îndeplinească serviciul militar nu...

    Ungaria acuză manifestările „antimaghiare” din România: Evacuarea unui abate și FK Csíkszereda

    Manifestările antimaghiare sunt în continuare prezente în România atât...

    Ambasadorul britanic in Dâmbovița: Investiție într-un proiect energetic

    Ambasadorul Marii Britanii la București, Giles Portman, a declarat,...

    Articole relationate

    Categorii populare