Criza tunisiană: Ambasadoarea tunisiană la București a cerut o întrevedere cu europarlamentarul PNL Vlad Nistor

Eurodeputatul PNL-PPE Vlad Nistor a avut joi, 14 octombrie, o întrevedere cu E.S. Ambasadorul Republicii Tunisia în România, doamna Raja Jhinaoui Ben Ali. Întâlnirea a avut loc la propunerea părții tunisiene, iar subiectul discuției l-a reprezentat situația politică extrem de complicată de la Tunis.

Pe 19 octombrie, in cadrul plenarei Octombrie II a Parlamentului European, ce se va desfășura la Strasbourg, va avea loc o dezbatere referitoare la criza socio-economică și de guvernare existentă în Tunisia. 

Situația actuală a debutat pe 25 iulie anul curent, când Presedintele Tunisiei, dl. Kais Saied, a demis guvernul și a dizolvat parlamentul, invocând dreptul său constituțional de a face acest gest excepțional. Motivele principale din spatele acestui demers, in viziunea conducerii actuale de la Tunis, sunt corupția galopantă și spirala descendentă a nivelului de trai al tunisienilor, cauzate și alimentate de principalele partide politice din Republica Tunisia. 

Pretextul oferit de președintele Saied nu este, însă, unul pe deplin credibil pentru un număr de state, multe dintre ele membre ale Uniunii Europene; acestea insistă pe revenirea imediata (sau cât mai rapidă) la statul de dept și la democrația reprezentativă. 

Doamna Ambasador a precizat că această stare de fapt este una temporară, de tranziție, iar în cel mai scurt timp se va instala un sistem complet democratic și responsabil. Domnia sa a adăugat că acțiunile președintelui Saied sunt sprijinite în mod copleșitor de marea parte a populației, profund afectată de corupția endemică, de situația economică dezastruoasă și de gestionarea defectuoasă a țării de către partidele politice actuale, mai ales în timpul pandemiei Covid-19.

Europarlamentarul Nistor, mulțumind ambasadorului pentru toate informațiile oferite, a precizat că actuala criză, dacă este prelungită prea mult, va avea cu siguranță efecte nefaste asupra relației Tunisiei cu Uniunea Europeană și cu statele membre și, în special, asupra democrația tunisiene, unul din foarte puținele succese ale Primăverii Arabe din 2011. În final, tot populația tunisiană va avea de suferit cel mai mult. 

Ca răspuns, Doamna Ambasador a precizat că măsurile excepționale ale presedintelui nu vor fi extinse decât pentru câteva luni, iar situația politică va intra în normal în acel moment, prin adoptarea unei noi constituții a Republicii Tunisia.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Brâncuși, 107 milioane dolari

    Lucrarea ”Danaidă”, realizată de Constantin Brâncuși în 1913, a...

    Românii au cheltuit in primele 3 luni din 2026 in afară țării 2,1 mld euro

    Per total, românii au lăsat în primul trimestru din...

    Trump amână atacarea Iranului

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a anunțat...

    Președintele croat refuză să îl accepte pe noul ambasador israelian

    Președintele croat Zoran Milanovic a anunțat luni că refuză...

    Cum omoară UE industria auto germană

    Industria auto germană s-a confruntat cu noi dificultăți în...

    Ministru spaniol, sex cu 2 prostituate românce in sediul Guvernului

    José Luis Ábalos, fostul ministru spaniol al Transporturilor, este...

    Români angajați de Iran pentru a înjunghia un jurnalist la Londra

    Un grup de bărbați români care acționau în numele...

    Articole relationate

    Categorii populare