Ungaria: Instituţiile UE încearcă, prin extinderea ascunsă de competenţe şi fără modificarea tratatelor, să retragă de la statele membre competenţe care nu au fost transferate niciodată la Bruxelles. Instituţiile UE sunt obligate să respecte identitatea naţională a statelor membre

Sâmbătă dimineaţă, prim-ministrul Viktor Orbán a semnat o Hotărâre a Guvernului care salută decizia Curţii Constituţionale poloneze cu privire la relaţia dintre legislaţia naţională şi legislaţia Uniunii Europene şi invită, de asemenea, instituţiile UE să respecte suveranitatea statelor membre, a anunţat Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al premierului ungar, în comunicatul remis agenţiei ungare de presă MTI.

Hotărârea de Guvern constată că decizia Curţii Constituţionale
poloneze a fost determinată de practicile greşite ale instituţiilor
Uniunii Europene care nu iau în considerare principiul delegării
competenţelor. Instituţiile UE încearcă, prin extinderea ascunsă de
competenţe şi fără modificarea tratatelor, să retragă de la
statele membre competenţe care nu au fost transferate niciodată
Uniunii Europene.

Primatul dreptului UE poate exista numai în domeniile în care
Uniunea Europeană are competenţă, iar cadrul acestuia este stabilit
în tratatele UE, se arată în comunicat.

Hotărârea Guvernului ungar precizează că instituţiile UE sunt
obligate să respecte identitatea naţională a statelor membre care
este parte inseparabilă a sistemului lor politic şi constituţional.
În plus, pe lângă instituţiile UE, organele de aplicare a legii din
statele membre, în special instanţele şi curţile constituţionale,
au dreptul să examineze sfera şi limitele competenţelor Uniunii
Europene, se mai arată în document.

În Hotărârea de Guvern, semnată de Viktor Orbán, Guvernul ungar
solicită instituţiilor UE să respecte suveranitatea statelor membre
în activitatea lor, a scris Bertalan Havasi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Sovata sold-out

    Ediția a XI-a a Festivalului Dovleacului de la Sovata...

    Afacerea americano-ruso-arabă a Lukoil

    Negociatorii continuă să discute acordul de achiziționare a activelor...

    Putin l-a invitat pe Schröder la ziua sa de naștere

    Președintele rus Vladimir Putin, aflând că fostul cancelar german...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Decizia de pensionare e în sertar, oricând pot să plec. Şi totuşi, de ce rămân?

    de Adriana Stoicescu, judecător Declaraţie pe proprie răspundere Ieri am intrat...

    Euro scade față de dolarul american și crește inflația

    Euro a coborât la cel mai redus nivel față...

    Articole relationate

    Categorii populare