„Luptător împotriva corupției”, președintele ucrainean prins cu bani în societăţi offshore

Administraţia preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski a încercat să justifice luni faptul că acesta a recurs la societăţi offshore după dezvăluirile din ampla anchetă jurnalistică supranumită „Pandora Papers”, în contextul în care el şi-a construit imaginea pe lupta împotriva corupţiei şi a abuzurilor celor puternici, relatează AFP conform Agerpres.

Potrivit acestei anchete publicate duminică de Consorţiul internaţional al jurnaliştilor de investigaţie (ICIJ), Zelenski şi partenerii săi în cadrul societăţii de producţie Kvartal 95 au înfiinţat din 2012 o reţea de firme offshore, care a servit în special la achiziţionarea a trei proprietăţi costisitoare în centrul Londrei.

Potrivit aceleiaşi surse, chiar înainte de alegerea sa la preşedinţia Ucrainei în 2019, Zelenski a cedat acţiunile sale la una dintre aceste societăţi offshore, Maltex Multicapital, asociatului său din epocă Serghii Şefir, astăzi primul său consilier, vizat recent de o tentativă de asasinat.

Administraţia prezidenţială a explicat că Volodimir Zelenski, pe atunci un celebru comic, şi asociaţii săi încercau astfel să-şi „protejeze” grupul împotriva „acţiunilor agresive” ale regimului „corupt” al fostului preşedinte pro-rus Viktor Ianukovici, destituit în 2014.

„Jurnaliştii au confirmat de facto respectarea absolută de către preşedinte a normelor legislaţiei anti-corupţie”, a dat asigurări pentru AFP Mihailo Podoliak, consilier al şefului administraţiei prezidenţiale.

Mihailo Podoliak nu a comentat totuşi alte dezvăluiri din anchetă, potrivit căreia soţia preşedintelui ar fi continuat să primească dividende provenind de la o societate offshore.

Tabăra fostului preşedinte Petro Poroşenko, un miliardar învins de Zelenski în alegerile prezidenţiale din 2019 şi care a fost la rândul său citat într-o altă anchetă jurnalistică privind societăţi offshore, s-a folosit imediat de ocazie pentru a-l ataca pe şeful statului, acuzându-l de fraudă fiscală.

„El şi complicii lui au scos bani în offshore-uri fără a plăti impozite pentru ei în Ucraina”, a postat pe Facebook deputata Irina Gheraşcenko, numindu-l pe Zelenski „preşedintele offshore”.

Înainte de a veni la preşedinţia acestei ţări care este una dintre cele mai sărace din Europa, Zelenski a jucat într-un serial rolul unui profesor de istorie ales preşedinte după ce a denunţat corupţia endemică din Ucraina.

În timpul campaniei sale electorale, el a cultivat o imagine de om al poporului care vrea „să distrugă sistemul” şi a promis o luptă feroce împotriva corupţiei, precum şi egalitate în faţa legii în această ţară cunoscută pentru abuzurile celor bogaţi şi puternici.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolo vrea ca Pilonul 2 de pensii să joace la ruleta investițiilor în armament

    Blocul Național Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui...

    S-A RĂZGÂNDIT DIN NOU: Trump nu mai pune taxe de 20% pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Președintele SUA, Donald Trump, a abandonat inițiativa sa de...

    Cu cine a vrut Moscova să îl schimbe pe Assad

    Autoritățile ruse au discutat posibilitatea transferării puterii în Siria...

    UE nu a putut impune noi sancțiuni împotriva Rusiei din cauza gazelor și Raiffeisen

    Principalele probleme controversate dintre țările europene care nu au...

    Rușii l-au demisionat pe șeful concernului de apărare al Ucrainei

    Directorul general al concernului de apărare de stat ucrainean...

    Marii armatori refuză să plătească taxe lui Trump pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Marile companii de transport maritim au criticat propunerea președintelui...

    Firma de casă a lui Boc a eșuat in Oradea lui Bolo

    Constructorul de casă al liberalilor clujeni, Nord Conforest, aparținând...

    Scandalul plăcuțelor bilingve din Sfântu Gheorghe

    Primăria Sfântu Gheorghe a început schimbarea plăcuțelor bilingve cu...

    Articole relationate

    Categorii populare