Prognoze ARD și ZDF, 23.50, alegeri Germania: Socialiștii au 2% avans, partidul lui Merkel-cel mai slab scor după al doilea război mondial

Prognoza ARD:

Prognoza ZDF:

SOLUȚIILE DE GUVERNARE POSIBILE:

Marea Coaliţie. Uniunea Creştin-Democrată (CDU) – Partidul Social-Democrat (SPD). Cele două formaţiuni sunt în prezent în aliană şi formează guvernul Merkel, dar pentru ambele o nouă asociere este o variantă pe care încearcă să o evite.

Alianţa „Semafor”. Denumită după culorile partidelor, alianţa ar cuprinde Social Democraţii, ca partid principal, alături de Partidul Liber Democrat (FDP) şi Partidul Verde.

Alianţa Jamaica. Numită din nou după culorile partidelor. Ea ar cuprinde Uniunea Creştin-Democrată (CDU), ca principal partid, alături de Partidul Liber Democrat (FDP) şi Partidul Verde.

Alianţa Stângii, puțin probabilă datorită rezultatelor din exit poll. O unificare a stângi este văzută de mulţi ca varianta cea mai radicală. Alianţa ar cuprinde Partidul Social-Democrat alături de Partidul Verde şi de Partidul de extremă stânga( DieLinke).

Cifrele trebuie privite însă cu prudenţă din cauza numărului foarte mare de voturi prin corespondenţă, care nu sunt luate în considerare în aceste sondaje realizate la ieşirea de la urne.

Este cel mai slab rezultat pentru CDU/CSU de după război. „Este dureros”, a declarat secretarul general al CDU, Paul Ziemiak, pentru ARD, după publicarea exit-poll-urilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Vučić: Dacă vom câștiga alegerile, nicio ambasadă străină sau altcineva nu va fura această victorie

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat astăzi...

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Articole relationate

    Categorii populare