Spania cere UE măsuri în scandalul creșterilor de prețuri la energie și acuză speculatorii certificatelor de poluare

Spania a cerut luni Comisiei Europene să pună la punct orientări pentru a ajuta statele membre să reacţioneze în mod adecvat la creşterea preţurilor la electricitate fără a încălca regulile blocului comunitar şi, de asemenea, a sugerat că este nevoie de măsuri pentru a limita speculaţiile pe piaţa certificatelor de poluare, transmite Reuters conform Agerpres.

Preţurile europene de referinţă la gaze naturale au crescut cu aproximativ 250% în acest an, din cauza nivelului redus al stocurilor, cererii ridicate din Asia şi a întreruperilor, ceea ce a dus şi la creşterea costurilor angro la electricitate.

În Spania, preţurile angro la electricitate s-au triplat în acest an, ceea ce a dat naştere la acuzaţii reciproce între politicieni. Săptămâna trecută, Guvernul de la Madrid a decis plafonarea preţurilor şi limitarea profiturilor companiilor de electricitate.

Luni, ministrul spaniol al Economiei, Nadia Calvino, şi colega sa de la Mediu, Teresa Ribera, au trimis un document Comisiei Europene în care îşi prezintă punctele de vedere.

„Statele membre nu ar trebui să improvizeze măsuri ad-hoc de fiecare dată când piaţa nu funcţionează şi apoi să spere că Executivul comunitar nu va ridica obiecţii. Avem nevoie de urgenţă de un meniu de politici europene destinat să reacţioneze imediat la creşterile dramatice de preţuri”, se precizează în acest document.

Comisia Europeană a confirmat că a primit scrisoarea trimisă de cei doi miniştrii spanioli şi a anunţat că va răspunde la timp.

Printre propunerile Spaniei se numără restrângerea participării anumitor traderi la piaţa certificatelor de emisii din UE, avertizând că există riscul ca „speculaţia financiară mai degrabă decât factorii reali să fie de vină pentru creşterea prea rapidă a preţurilor”. De asemenea, oficialii spanioli cer înfiinţarea unei platforme europene centralizate pentru achiziţionarea de gaze naturale şi începere formării unor rezerve strategice de gaze naturale, pentru a contracara expunerea blocului la pieţele internaţionale fluctuante.

Săptămâna trecută, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a spus că Executivul comunitar este conştient de faptul că în statele membre că există discuţii cu privire la preţul la electricitate, adăugând că Bruxelles-ul monitorizează cu atenţie situaţia. „O piaţa europeană de electricitate funcţională şi bine integrată, continuarea investiţiilor în energiile regenerabile şi creşterea eficienţei energetice sunt cruciale pentru menţinerea preţurilor la energie la un nivel accesibil pentru toţi consumatorii”, a apreciat purtătorul de cuvânt. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia mută in Madagascar pe unde trece o treime din petrolul brut mondial

    Rusia stabilește legături mai strânse cu noile autorități din...

    Putin către Armenia: Intrarea in UE vă va costa 14% din PIB doar din prețurile la energie

    Președintele rus Vladimir Putin i-a spus astăzi premierului armean...

    Wall Street nu crede in inteligența artificială

    Investitorii profesioniști de pe Wall Street au preluat un...

    Scandal intre americani și francezi in Consiliul de Securitate al ONU

    SUA au părăsit luni o reuniune a Consiliului de...

    S-a oprit un reactor al centralei de la Cernavodă din cauza lipsei de apă. Posibil să fie oprit și al doilea

    Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare Cernavodă,...

    Banca Central Europeană: China a limitat creșterea prețurilor globale la energie

    Rezervele mari de țiței ale Chinei, electrificarea accelerată a...

    Trump vrea 6G pentru a limita influența Chinei

    Administrația președintelui Statelor Unite, Donald Trump, va lansa astăzi...

    Ambasadorul rus după convocarea la MAE: Un truc de propagandă

    Ambasadorul rus la București, Vladimir Lipaev, a declarat astăzi...

    Articole relationate

    Categorii populare