Creşterea preţurilor gazelor naturale va duce la explozia prețului la petrol

Creşterea preţurilor gazelor naturale pe plan global, precum şi o iarnă mai rece în Europa şi Asia, ar putea duce la majorarea cererii pentru petrol, astfel încât cotaţia barilului de ţiţei Brent ar putea ajunge la 80 de dolari în trimestrul patru din 2021, au avertizat luni analiştii de la Goldman Sachs, transmite Reuters conform Agerpres.

Pe plan mondial, creşterea preţurilor la energie şi gaze a sporit temerile că în această iarnă facturile la energie vor fi ridicate şi ar putea exista un deficit de aprovizionare.

O iarnă mai rece ar putea duce la majorarea cererii de petrol cu 900.000 barili pe zi (bpd). „Înăsprirea furnizării globale de gaze va afecta iarna aceasta piaţa petrolului”, estimează analiştii.

Pentru o cotaţie a barilului de ţiţei Brent de peste 80 de dolari, la hub-ul de gaze TTF din Olanda preţurile spot ar trebui să depăşească 23,5 dolari pentru un milion BTU (unitate termală – echivalentul arderii a 2,83 metri cubi de gaze naturale – n.r.). În prezent preţurile sunt la 24 dolari/mmBtu.

Luni, cotaţia barilului de ţiţei Brent se tranzacţiona la 74,29 dolari.

La hub-ul de gaze TTF din Olanda, preţurile spot s-au triplat de la începutul anului, ajungând la un nivel record. Creşterea preţurilor la energie a dus costurile la electricitate în Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii ani şi este puţin probabil ca situaţia să se schimbe până la finele anului, ceea ce înseamnă facturi mari cu încălzirea la iarnă pentru consumatori.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić cu Orban: Ne vom întoarce

    Aleksandar Vučić, l-a primit astăzi pe fostul prim-ministru al...

    Ucraina vrea bani de la UE să cumpere 500 rachete pentru PATRIOT

    Ucraina contează pe sprijinul financiar al partenerilor europeni pentru...

    Ministrul Energiei anunță o scumpire a energiei electrice de maxim 22%

    Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, estimează o majorare a facturilor...

    Tusk în fața unei moțiuni de cenzură după scandalul de la Curtea Constituțională

    Deputatul polonez și liderul Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni,...

    Președintele finlandez: I-am transmis telefonic lui Putin mesaje de la Kiev

    Președintele finlandez Alexander Stubb, într-un interviu acordat publicației Yle,...

    Consilierul președintelui polonez: UE tace

    Comentând criza judiciară din țară, consilierul prezidențial polonez Alvin...

    Articole relationate

    Categorii populare