În România tăcere de stat pentru Patzaichin și Caramitru. În Franța Omagiu Național pentru Jean-Paul Belmondo

Legendă a cinematografiei franceze, Jean-Paul Belmondo s-a stins din viaţă luni, 6 septembrie 2021, la vârsta de 88 de ani. Omagiul naţional îi va fi adus într-un cadru foarte solemn, la Invalides. O zi mai târziu, vor avea loc funeraliile sale, la celebra biserică pariziană, veche de 1.000 de ani – Saint-Germain-des-Prés – situată în cartierul latin, transmite RFI.

Omagiul naţional dedicat celui care a fost Jean-Paul Belmondo va avea loc joi, la Palatul Invalizilor, o ceremonie ce va începe de la ora 16h30 în prezenţa familiei, a preşedintelui Emmanuel Macron şi a membrilor guvernului şi a numeroase personalităţi din lumea spectacolului şi a sportului. 1.000 de locuri sunt rezervate publicului care doreşte să asiste la ceremonie.

Cei care nu vor reuşi să intre în acest spaţiu, vor putea urmări ceremonia de pe peluza exterioară, de pe ecrane gigant.

Mult timp, această onoare a fost rezervată în Franţa doar militarilor şi a câtorva civili care au luptat în rezistenţa franceză ori au fost decoraţi cu cea mai înaltă distincţie franceză – Legiunea de Onoare. Seful statului este cel care are iniţiativa acestei ceremonii cu totul speciale. Practic, el decide, împreună cu familia fiecărei personalităţi decedate, dacă va fi organizată, sau nu, o ceremonie naţională pentru a-i fi adus un omagiu.

În 2015, preşedintele François Hollande a inovat în momentul în care a decis să organizeze la Palatul Invalizilor o ceremonie pentru victimele atentatelor din 13 noiembrie.

De atunci, vasta curte situată în centrul unei clădiri în care se odihneşte Napoleon a găzduit ceremoniile de omagiu adus soldaţilor francezi ucişi în operaţiuni externe dar şi pentru personalităţi precum Simone Veil şi Charles Aznavour. Un omagiu naţional i-a fost adus tot în Palatul Invalizilor şi jandarmului Arnaud Beltrame, decedat într-un atac terorist produs în martie 2018. Acesta i-a propus islamistului să ia locul civililor care au fost luaţi ostatici.

Revenind la ceremonia pentru Jean-Paul Belmondo, preşedintele Emmanuel Macron va fi cel care îi va aduce un elogiu funebru. În mod tradiţional, ceremonia se va deschide cu intonarea imnului naţional, timp în care va intra în curtea Palatului sicriul învelit cu drapelul francez şi se va marca un minut de tăcere.

Curtea Palatului Invalizilor, în mijlocul căreia se va afla sicriul cu trupul neînsufleţit,  va fi deschisă începând cu 19h30 publicului care va dori să îi aducă un ultim omagiu.

Scriitorul Guillaume Evin este autorul Enciclopediei Jean Paul Belmondo : « Este un actor legendar, foarte popular. A fost campionul box-office-ului timp de deceni. Între 1961 şi 1985, timp în care a jucat în zeci de filme, niciunul dintre filmele sale nu a fost vizionat în cinema de mai puţin de 1 million de spectatori. Ceea ce e colosal. Era un bărbat şarmant, asta e sigur, dar în sinea sa era foarte sensibil, profund, generos dar în special foarte talentat. Belmondo era capabil să joace orice”. 

Premierul Jean Castex îşi aduce aminte de marele actor Belmondo : « Sunt foarte trist. Este o legendă a cinematografiei franceze. Este un foarte mare simbol al patrimoniului cinematografic francez. Căci era într-atât de francez…în felul său, iubit de toate generaţiile. Este un actor pe care l-am iubit foarte mult. Sunt trist şi mă gândesc la familia sa. Salut Bébel, salut l’artiste ! »

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal, Didier Deschamps i-a adus de asemenea un omagiu celui care a fost Jean-Paul Belmondo : « Am pierdut un monument al cinematografiei franceze, foarte îndrăgostit de sport – tenis, ciclism, fotbal – am avut de câteva ori privilegiul de a discuta despre toate acestea cu el. Evident, este un mare personaj care ne părăseşte. 

Avocatul celebrului actor a anunţat că ceremonia de înmormântare va avea loc vineri, la biserica Saint-German-des-Près, una dintre cele mai vechi biserici din Paris.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare