Dragnea, despre votul în Parlament la Şova-Vâlcov: Nu va fi vot la vedere

Votul din Senat pentru încuviinţarea arestării lui Dan Şova şi Darius Vâlcov ţine de decizia politică, dar unele decizii sunt respectate şi altele nu, deoarece nu există „infracţiuni” în cadrul unui partid, a afirmat Liviu Dragnea, precizând că nu li se va cere senatorilor PSD să voteze la vedere, transmite Mediafax.

Preşedintele executiv al PSD a răspuns astfel jurnaliştilor care l-au întrebat dacă senatorilor social-democraţi li se va cere să voteze într-un anume fel pentru încuviinţarea arestării lui Dan Şova şi Darius Vâlcov.

„PSD a spus de mult că nu se va opune la niciun fel de cerere din partea DNA, ca şi decizie politică a partidului. Asta înseamnă că e o decizie politică pe care senatorii cred că o vor respecta„, a spus Dragnea.

„Sunt decizii politice care unele se respectă, altele nu. Unele se respectă de tot, altele se respectă parţial, o să vedem ce se întâmplă„, a spus preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea.

Întrebat dacă va fi cerut senatorilor să voteze cu bilele la vedere, Dragnea a spus că nu poate merge cu „paznici” de la partid pentru a fi verificat modul în care senatorii vor vota.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a trimis, vineri, procurorului general al Parchetului instanţei supreme referatul pentru sesizarea Parlamentului, ca acesta să încuviinţeze reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului PSD Dan Şova, pentru trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu.

Anchetatorii cer încuviinţarea reţinerii şi arestării senatorului în dosarul privind contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile Turceni şi Rovinari.

Tot DNA a cerut aviz de la Senat pentru reţinerea şi arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20% din sumele încasate.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Datoria Franței ucide euro

    Euro a scăzut astăzi la cel mai scăzut nivel...

    Miliardarii dintr-un singur domeniu se îmbogățesc

    Miliardarii din domeniul tehnologiei au reprezentat aproximativ o treime...

    Luca Niculescu, propus premier

    Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe,...

    Comisia Europeană: Va fi o „iarnă dificilă” a prețurilor la energie

    Având în vedere nivelul ridicat al prețurilor la energie,...

    Cel mai mare furnizor de țiței din lume: Rezervele globale de petrol sunt „înfricoșător de mici”

    Rezervele globale de petrol, capabile să compenseze întreruperile de...

    Fost membru AUR: George Simion interceptat in dosarul Bogos-Bolo

    Liderul AUR, George Simion, ar fi fost înregistrat în...

    Articole relationate

    Categorii populare