Liberalii dâmbovițeni au boicotat reuniunea parlamentarilor din județ pentru promovarea județului: USRPLUS a fost prezent

Sunt sute de proiecte în județul #Dâmbovița care au nevoie de sprijinul parlamentarilor dâmbovițeni, indiferent de culoarea politică a acestora.
Având în vedere că luna viitoare începe o nouă sesiune a Parlamentului României, astăzi, deputații și senatorii de Dâmbovița au fost invitați la sediul Consiliului Județean pentru a discuta pe marginea proiectelor și investițiilor unităților administrativ teritoriale din județul nostru.
Am cerut reprezentanților PSD și USR-PLUS prezenți la întâlnire să facă front comun în susținerea intereselor județului în activitatea parlamentară și să reprezinte Dâmbovița ca o singură echipă, a scris pe facebook președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

CE SUSTINE CORNELIU ȘTEFAN:
Pe de altă parte, nu pot să nu sancționez lipsa parlamentarilor PNL Dâmbovița de la această întâlnire. Este pentru a doua oară când aceștia nu participă la dezbateri pe probleme și proiecte importante, chiar dacă acestea îi privesc și pe oamenii care i-au votat și i-au trimis în Parlamentul României.
Proiectele benefice pentru dezvoltarea județului nostru nu au culoare politică, iar implementarea acestora trebuie să fie un efort al tuturor parlamentarilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Jean-Claude Van Damme, imaginea Festivalul Internațional de Film de la Niš din Serbia

    Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, l-a găzduit în această seară...

    New York Times și Financial Times: Criza alimentară bate la ușă

    Sistemul alimentar global depinde de comerțul neîntrerupt, energia accesibilă...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Sper ca nu ne oprim la merdenele

    de Adriana Stoicescu, judecător Sper ca nu ne oprim la...

    Fostul șef al Armatei ucrainiene: În loc să construim un stat ucrainean avem o republică oligarhică de clan

    Politicile guvernului ucrainean și situația din țară alimentează îndoielile...

    Iranul a descoperit un nou zăcământ de gaze estimat la câteva zeci de miliarde de dolari

    Ministrul iranian al industriei petroliere, Mohsen Paknejad, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare