Noul ambasador american în China nu a mai lucrat în diplomație din 2008 când era în Administrația republicanului Bush

Casa Albă a anunţat vineri că diplomatul de carieră Nicholas Burns a fost desemnat ambasador al SUA în China de către preşedintele Joe Biden, un semnal că administraţia de la Washington urmăreşte ca acesta să joace un rol mai important în relaţiile din ce în ce mai tensionate dintre cei două rivali globali, transmite Reuters conform Agerpres.

Alegerea lui Burns, care s-a retras din serviciul diplomatic în 2008 şi care a ocupat funcţia de subsecretar de stat pentru afaceri politice în perioada 2005 – 2008 în administraţia George W. Bush, marchează o schimbare a rolului ambasadorului SUA la Beijing, post ocupat în ultimul deceniu de foşti politicieni şi nu de diplomaţi experimentaţi.

Dacă va fi confirmat de Senat, Burns va ocupa un post rămas vacant din octombrie, după demisia ambasadorului numit de fostul preşedinte, Terry Branstad, într-un moment istoric în care relaţiile dintre cele două ţări se află la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii.

Statele Unite şi China, în prezent primele două economii ale lumii, au poziţii divergente în chestiuni precum comerţul, tehnologia, vânzările de arme către Taiwan şi activităţile armatei chineze în zona disputată din Marea Chinei de Sud şi se acuză reciproc de comportament în mod intenţionat provocator.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Profesorul John Mearsheimer la clubul rus Valdai: Cheia supraviețuirii Rusiei, SUA și Chinei

    Cea mai bună modalitate pentru superputeri precum Rusia, China...

    CLĂDIRE NOUĂ PENTRU GRĂDINIȚA ȘI ȘCOALA PRIMARĂ DIN MAGHERU

    Noul an școlar începe cu o schimbare importantă pentru...

    Creștere a prețurilor la energie de până la 10%

    Creșterea tarifelor la energie, pentru perioada următoare, va fi...

    Putin și Trump au vorbit o oră la telefon

    Președintele rus Vladimir Putin a purtat o conversație telefonică...

    Ancheta care îl vizează pe procurorul general demisionar al Ucrainei: Un miliard de dolari pe lună

    Acuzat de corupție, procurorul general al Ucrainei, Ruslan Kravcenko,...

    Nașul AI: Consecințe catastrofale pentru umanitate

    Dezvoltarea unor sisteme de inteligență artificială super-puternice ar putea...

    Articole relationate

    Categorii populare