Talibanii, șah-mat în Afghanistan

Talibanii se aşteaptă la o tranziţie „paşnică” a puterii „în următoarele zile” , a declarat Suhail Shaheen, unul dintre purtătorii de cuvânt ai insurgenţilor, citat de Reuters şi AFP duminică, în timp ce trupele lor încercuiesc capitala afgană, întâmpinând puţină rezistenţă, relatează Reuters.

Suhail Shaheen a afirmat că gruparea militantă islamistă va proteja drepturile femeilor, precum şi libertăţile angajaţilor din mass-media şi pe diplomaţi.

„Asigurăm locuitorii, în special în oraşul Kabul, că proprietăţile lor, vieţile lor sunt în siguranţă”, a spus purtătorul de cuvânt citat într-un interviu acordat BBC.

„Conducerea noastră a ordonat forţelor noastre să rămână la porţile Kabulului, să nu intre în oraş”, a adăugat el.

„Ne aşteptăm la un transfer paşnic al puterii”, a spus el, adăugând că talibanii se aşteaptă ca aceasta să aibă loc în câteva zile.

Insurgenţii talibani au intrat duminică în capitala afgană Kabul, a declarat un responsabil din Ministerul afgan de Interne, în timp ce SUA îşi evacuau diplomaţi din ambasada lor cu elicopterul, a transmis Reuters.

Înaltul responsabil afgan citat a declarat pentru Reuters că talibanii „sosesc din toate părţile”, dar nu a oferit alte detalii.

Un mesaj pe Twitter de la Palatul prezidenţial afgan menţiona că tiruri au fost auzite din mai multe locuri din jurul Kabulului, dar că forţele de securitate, în cooperare cu parteneri internaţionali, menţin controlul asupra oraşului.

Oficiali americani au declarat că diplomaţii erau transportaţi spre aeroport de la ambasada situată în cartierul fortificat Wazir Akbar Khan. Mai multe trupe americane au fost trimise pentru a ajuta la evacuare, după ce talibanii au avansat fulgerător spre Kabul în câteva zile.

Nu mai târziu decât săptămâna trecută, o estimare a serviciilor de informaţii americane spunea că Kabulul ar putea rezista cel puţin trei luni.

Membrii „esenţiali” ai echipei americane lucrează pe aeroportul din Kabul, a declarat un responsabil american, în timp ce un oficial NATO a afirmat că mai mulţi membri ai personalului UE fuseseră mutaţi într-un loc mai sigur şi secret din capitala afgană.

Puţin mai devreme, duminică, insurgenţii au capturat oraşul estic Jalalabad fără lupte.Ei au preluat de asemenea controlul asupra postului de frontieră din Torkham, vecin cu Pakistanul, lăsând aeroportul din Kabul, singurul loc pe unde se poate ieşi din Afganistan încă în mâinile guvernului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zuckerberg a cumpărat Castelul Strankly

    Directorul general al Meta, Mark Zuckerberg, a cumpărat Castelul...

    Președinția Poloniei: Scutul Estic e „plin de găuri”

    Programul Scutul Estic, creat pentru a proteja frontiera de...

    Moscova susține că „capitalele europene încearcă cu frenezie” să negocieze pacea in Ucraina

    Reprezentanții țărilor europene la diferite niveluri încearcă să stabilească...

    Costurile de împrumut ale Americii cresc

    Obligațiunile guvernamentale americane pe 30 de ani au cedat...

    Sistemele de IA Gemini, ChatGpt și Grok: Drona doborâtă lângă Neptun Deep este ucraineană

    O analiza vizuală a ambarcațiunii din imaginea publicată de autoritățile...

    New York Times: Rușii au făcut șah mat apărarea aeriană a Ucrainei

    Sistemul ucrainean de apărare aeriană devine din ce în...

    Statul a furat 100 de milioane de euro din filmele românești

    Am considerat întotddeuna, inclusiv pe vremea când conduceam finanțele...

    Articole relationate

    Categorii populare