Prietenul lui Grindeanu a pus mâna pe nămolul de la Techirghiol

O firmă la care este acționar un apropiat al lui Sorin Grindeanu, fostul premier PSD și actual președinte ANCOM, a primit licență pentru exploatarea nămolului de la Techirghiol. Estimările oficiale indică o valoare a nămolului terapeutic de aici de 10 milioane de lei, iar potrivit legii statul va încasa o redevență de 5%, scrie Replica de Constanța.

Formin SA este cea mai importantă companie de foraje și prospecțiuni miniere din județul Caraș Severin, executând lucrări și la proiecte de infrastructură și utilități. Firma este urmașa Întreprinderii de Prospecțiuni și Explorări Geologice Banatul Caransebeș din perioada comunistă, înființată în 1952 și privatizată în 2003. Potrivit celor mai recente date publice disponibile, Formin SA a terminat anul trecut cu rulaj de aproape 18 milioane lei și profit net de circa 149.000 lei.

În prezent, acționarii Formin SA sunt Răzvan Teișanu (50,0001558992% din capital) și Vasile Albulescu (49,9998441008%), cel de-al doilea fiind indicat drept prieten vechi și fost partener de afaceri, de presa locală, cu fostul premier PSD și șef ANCOM Sorin Grindeanu (actualmente prim-vicepreședinte al partidului). Anterior, în perioada 2015-2018, cota de peste 50% din acțiunile Formin fusese deținută de către omul de afaceri Ioan Gheorghe Varga, patronul clubului de fotbal CFR Cluj. Potrivit site-ului propriu, Formin SA are un program de explorare de zăcăminte de minereuri polimetalice pe perimetrul Tincova Nord din județul Caraș Severin, în baza unei licențe din 2013. De asemenea, conform datelor ANRM, Formin mai are licențe de explorare de zăcăminte auro-argentifere și polimetalice la Măgura Țebii (Hunedoara) și Ciclova Montană (Caraș-Severin), iar în 2019 a câștigat concursul de oferte organizat de ANRM pentru concesionarea exploatării perimetrului auro-argentifer și polimetalic Cracul cu Aur din Caraș-Severin.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Afacerea americano-ruso-arabă a Lukoil

    Negociatorii continuă să discute acordul de achiziționare a activelor...

    Putin l-a invitat pe Schröder la ziua sa de naștere

    Președintele rus Vladimir Putin, aflând că fostul cancelar german...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Decizia de pensionare e în sertar, oricând pot să plec. Şi totuşi, de ce rămân?

    de Adriana Stoicescu, judecător Declaraţie pe proprie răspundere Ieri am intrat...

    Euro scade față de dolarul american și crește inflația

    Euro a coborât la cel mai redus nivel față...

    Un consilier al lui Putin in China alimentează zvonurile despre o întâlnire Trump-Xi-Putin

    Asistentul președintelui rus, Nikolai Patrușev, a sosit astăzi în...

    Articole relationate

    Categorii populare