Profesorul epidemiolog Geza Molnár acuză: În campania de vaccinare din România nu sunt respectate protocoalele medicale. Vom ajunge la abuzuri și excese care se produc în așa-zisa lume civilizată europeană și nord-americană, condusă de o elită foarte subțire, de 1-2%

Profesorul doctor Geza Molnar consideră că impunerea vaccinării anti-COVID înseamnă dictatură. Acesta insistă ca vaccinarea să fie făcută doar la indicațiile medicilor.„Dacă nu vom judeca această pandemie sub aspectul deciziilor și sub aspectul comportamentului ca și o problemă naturală, ca și boală emergentă, vom ajunge la toate nivelurile acelea de abuzuri și excese care se produc în întreaga lume, respectiv în așa-zisa lume civilizată europeană și nord-americană, condusă de o elită foarte subțire, de 1-2%.Aceste abuzuri și excese pot fi explicate foarte bine din punct de vedere politic, în cadrul unui concept de mare resetare. COVID-19 este o boală care are o mortalitate aparentă în întreaga lume de 3,2. Și spun aparentă pentru că nu se cunoaște în mod real câte infecții au existat și se calculează la numărul de infecții cunoscute. Pornind de la acest lucru, vaccinarea a 70% din populația globului nu va fi realizată niciodată. În schimb, călărirea, ca să spun așa, neacademic, pe populație și impunerea cu diferite reglementări absolut neconstituționale, neetice și imorale, fără nicio discuție, pune problema unei dictaturi”, a afirmat Geza Molnar, conform gandul.ro.

Epidemiologul susține că acțiunile provaccinare sunt lipsite de etică şi că în campania de vaccinare din România nu sunt respectate anumite protocoale medicale.

„Nu sunt antivaccinist, dar în schimb sunt adeptul vaccinării corecte, pe bază de indicație și recomandare medicală personalizată și cu acceptarea informată a persoanei supuse acestui act medical. Noi, în România, la ora actuală, am scos practic vaccinarea din sfera medicală, completamente. Nici măcar cele 15 minute sub observație nu se mai îndeplinesc, și vorbim aici de vaccinările cu caravanele, în autoturisme. Nu spun să nu vă vaccinați. Cine dorește, să o facă”, a declarat medicul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Nicușor acuză PNL că ține România in criză politică

    Preşedintele Nicuşor Dan anunţă, vineri seara, după discuţia cu...

    Ucrainienii mai distrug un liceu românesc

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa a transmis,...

    Kim Jong-un anunță arme ofensive cu rază lungă de acțiune

    Ca parte a unei demonstrații de descurajare a războiului,...

    Producătorul suedez de mașini electrice Polestar pleacă din America

    Producătorul suedez de mașini electrice Polestar va părăsi piața...

    Detalii ascunse într-o pictură de Rembrandt

    Lucrările de restaurare a picturii timpurii a lui Rembrandt,...

    Articole relationate

    Categorii populare