Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, a precizat miercuri că în primele 7 luni ale anului 2021, numărul accidentelor rutiere grave a scăzut semnificativ, însă cel al persoanelor decedate este în uşoară creştere faţă de anii precedenţi.
„În anul 2019, la nivel naţional, s-au înregistrat 4.421 de accidente rutiere grave, dotate cu decesul a 894 de persoane şi rănirea gravă a altor 4.200 de persoane. Anul trecut, la nivel naţional s-au înregistrat 3.637 de accidente grave, în urma cărora au decedat 812 persoane şi au fost rănite grav 3.344 de persoane. Anul acesta s-au înregistrat 2.586 de astfel de accidente, soldate cu decesul a 932 de persoane şi rănirea gravă a 2.000 de persoane”, a declarat Drăgan într-o conferinţă de presă.
El a afirmat că se observă o scădere semnificativă a accidentelor rutiere grave în acest an faţă de anii trecuţi, dar, în acelaşi timp, numărul persoanelor decedate este în creştere.
„Anul acesta ne-am confruntat cu situaţia în care, în cadrul unui singur accident rutier, au fost mai multe persoane decedate”, a spus Drăgan.
Potrivit datelor furnizate de Brigada Rutieră de Poliţie, principalele trei cauze generatoare de accidente rutiere grave în urma cărora au decedat persoane sunt:
* Viteza neadaptată la condiţiile de drum – 106 accidente; au decedat 119 persoane, iar alte 38 au fost grav rănite;
* Traversare neregulamentară pietoni – 75 de accidente; au decedat 76 de persoane, iar alta a fost grav rănită;
* Pietoni pe partea carosabilă – 58 de accidente; au decedat 58 de persoane.