PNL Grindă și nepoții

Cătălin Toma a fost reales președinte al PNL Vrancea cu 344 de voturi din 344 valabil exprimate. De altfel, a fost și singurul candidat. În celelalte funcții de conducere din organizația vrânceană, fostul ministru actual deputat Ion Ștefan „Grindă” și-a plantat cât a putut dintre oamenii lui de încredere, scrie Monitorul de Vrancea.

În aceste condiții, alegerile care au avut loc ieri în cadrul Conferinței Județene a PNL Vrancea ar putea fi contestate la Curtea de Arbitraj a PNL. Anunțul a fost făcut în cadrul Conferinței, în prezența delegaților, de Daniel Moroșanu, fost prim vicepreședinte al PNL Vrancea. Acesta a anunțat de la tribună cel puțin două motive pentru care va face acest lucru.

          „Stimați colegi, mi-am depus candidatura pentru funcția de prim vicepreședinte pentru strategii politice și pentru prim vicepreședinte pentru departamentul politici publice. Am fost validat de către Biroul Politic Județean, dar am constatat astăzi că nu sunt pe buletinul de vot la strategii politice și comunitare și, din acest motiv, îmi retrag candidatura de la toate funcțiile la care am depus cerere de candidatură și îmi rezerv dreptul de a contesta această abatere. Să știți că prin retragerea mea o să vă fac dumneavoastră viața mai frumoasă. De ce spun acest lucru? Deoarece în noapte târziu, aseară (sâmbătă seara-n.r.) am fost sunat de colegi din teritoriu spunându-mi că nu este posibil ce se întâmplă. Ne vor obliga să arătăm buletinul de vot, ne vor superviza, ceea ce în PNL nu este admis. Suntem liberi, gândim liber“, a spus Daniel Moroșanu.        

„Propun să schimbăm sigla din PNL Vrancea în PNL Ștefan!“

          Un alt liberal de frunte care a anunțat că își retrage candidatura și își rezervă dreptul de a contesta alegerile a fost președintele Comisiei de Arbitraj din PNL, Vasile Novac. Inițial, acestuia i s-a interzis să mai candideze la această funcție pentru care a fost nominalizată Carmina Bordea Ștefan, nepoata lui Ion Ștefan „Grindă”. Și cum nu putea fi interzisă pur și simplu candidatura lui Vasile Novac, trebuia găsit și un motiv, lucru care s-a și întâmplat. ,,În campania electorală din anul 2020 ați acordat susținere publică unui alt partid și unei alte organizații politice, fiind reprezentantul USRL-PLUS în una din secțiile de votare organizate în municipiul Focșani; Neplata cotizației de membru pentru anii 2018, 2019, 2020. Pentru ambele măsuri, în perioada următoare, BPJ va analiza și va propune măsuri în conformitate cu art.22 din statutul Partidului Național Liberal”, se arată în adresa primită de Vasile Novac.

Însă, surpriză, sâmbătă seară, după ora 22.00 și după apariția unui articol în ediția online a Monitorului de Vrancea, în care scriam despre ce se întâmplă în culisele alegerilor de la PNL Vrancea, Vasile Novac a fost sunat de secretarul general al organizației, Georgel Constantin, care i-a spus că poate candida și că va fi trecut pe buletinul de vot. Cu toate acestea, Novac a anunțat de la tribuna Conferinței județene că își retrage candidatura. „Stimați colegi, vă rog să luați act că renunț la a mai candida la funcția pentru care mi-a fost invalidată înscrierea de către Biroul Permanent Județean. Am fost sunat aseară (sâmbătă seara-n.r.) după ora 22.00 și mi s-a spus că sunt înscris pe buletinul de vot. I-am spus secretarului general că anunțul său este tardiv deoarece nu mai am timp pentru a-mi face campanie internă, așa cum prevede legea. Este o practică în PNL Vrancea ca deputatul Ion Ștefan să-și angajeze rudele și cunoștințele în funcții de conducere fapt pentru care nu mă miră că a pus-o în funcție pe nepoata sa Carmina Bordea Ștefan pentru a controla toate deciziile în partid. Din aceste considerente propun să schimbăm sigla din PNL Vrancea în PNL Ștefan“, a spus de la tribuna Conferinței, Vasile Novac.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Fico a venit la București pentru gazele din Marea Neagră

    Slovacia este interesată să cumpere gaze din România și...

    Israelienii vor să îl atace pe Vance pentru că este prea moderat in legătură cu Iranul

    Vicepreședintele american J.D. Vance se pregătește să devină negociatorul-șef pentru o...

    Comisarul european pentru Apărare: Sistemele PATRIOT nu fac față rachetelor rusești

    Comisarul european pentru apărare Andrius Kubilius a recunoscut, într-un...

    Repararea infrastructurii energetice din Orientul Mijlociu va costa minim 25 de miliarde de dolari

    Costurile cu repararea şi restaurarea infrastructurii energetice în Orientul...

    Deutsche Bahn pe urmele CFR: Pierderi de 2,3 miliarde de euro anul trecut

    Pierderile Deutsche Bahn (DB) s-au adâncit anul trecut, iar...

    India cumpără sisteme de rachete antiaeriene rusești S-400

    Consiliul de Achiziții pentru Apărare din cadrul Ministerului Apărării...

    Articole relationate

    Categorii populare