Barna îl dă în gât pe Cîțu: Eliminarea lui Nazare pe motiv de Roşia Montană

Vicepremierul Dan Barna a explicat că a existat o solicitare de la Ministerul de Finanţe de a fi introdus pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern un memorandum privind Roşia Montană, însă prim-ministrul Florin Cîţu a spus atunci că este o decizie a coaliţiei şi memorandumul nu va fi introdus, transmite news.ro.

„Premierul, cel puţin, şi în şedinţa de Guvern de astăzi a avut acest mesaj. Exista o solicitare de la Finanţe pentru a se introduce pe ordinea de zi un astfel de memorandum. Premierul a spus: «este o decizie a coaliţiei, nu îl introducem». Vreau să cred că şi poziţia domnului premier este în aceeaşi linie de listare a monumentului, pentru că este pasul firesc, normal, pe care îl aşteaptă fiecare cetăţean al acestei ţări”, a afirmat Dan Barna, joi la Digi 24.

El a adăugat că, în cazul în care dosarul privind Roşia Montană ar fi retras, atunci statul român ar părea total lipsit de coerenţă.

„Am părea un stat total incoerent în momentul în care am depus dosarul, l-am retras, l-am redepus anul trecut, pe vechea guvernare. Acum, dacă l-am retrage din nou, am părea că suntem o găină fără cap, ceea ce este de neacceptat când vorbim de poziţionarea externă a unui stat pe un subiect atât de important”, a completat Barna.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare