Judecătorul Cristi Dănileț se plânge sub guvernarea PNL-USRPLUS: Eu nu am pățit așa ceva nici pe vremea lui Stănoiu

Eu nu am pățit așa ceva nici pe vremea lui Stănoiu, ministrul Justiţiei din perioada 2001-2004, care știți bine că prin intermediul SIPA era la curent cu viaţa privată a magistraţilor, a declarat judecatorul Cristi Danilet intr-un interviu acordat revistei 22.

Eu comunic foarte mult cu tinerii în ziua de astăzi, pentru că mă ocup de un proiect de educație juridică și trăiesc foarte mult printre adolescenți. Și folosesc noile tehnologii pentru a fi în mijlocul lor. Pe contul meu de TikTok vorbesc atât despre justiție pe înțelesul copiilor, cât şi despre lucruri hazlii, ca să mă apropii de lumea lor: sar un șotron, tai un gard viu, curăț piscina, înot, fac o schemă de karate, cânt karaoke ori sar cu paraşuta. Sunt filmuleţe cu mine care arată că noi, magistraţii, suntem oameni absolut normali: avem familie, avem hobby-uri, avem sau credem că avem anumite abilităţi. Ei bine, sunt televiziuni ori site-uri care și-au făcut un obicei să insulte magistrații, iau aceste postări şi fac un reportaj sau o ştire, evident, negativă, ceea ce este suficient pentru Inspecţie să se sesizeze din oficiu. La ultima sesizare, preşedintele CSM a ţinut timp de șase luni în sertar nişte articole negative cu acel gard tăiat, ca acum să trimită actele la Inspecţie să înceapă investigaţia. Pentru ce? Probabil, nu am tăiat drept gardul, este singurul lucru care poate să aibă legătură cu lumea dreptului… Este de-a dreptul halucinant, Kafka – că tot îl sărbătorim zilele astea – ar avea materiale pentru alte câteva cărţi. Nu ai voie să mergi pe stradă în pantaloni scurți, să te dai cu bicicleta sau să sari în piscină, că vine Inspecţia cu o frază tipică cum că ai dreptul la viaţă privată, dar prin ceea ce ai făcut ai afectat dreptul cetățeanului la o justiție independentă, fermă și corectă. Reţineţi formularea, o veţi întâlni des!, mai spune Danilet.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare