Scandal pe vaca de muls comisioane din PNRR

Uniunea Europeană a decis să excludă zece dintre cele mai mari bănci ale lumii din programul său de emisiuni de obligaţiuni pentru finanţarea programului de rezilienţă, citând cazurile recente în care organismele de reglementare au pedepsit aceste bănci pentru că au format carteluri, transmite Bloomberg conform Agerpres.

Giganţi bancari precum JPMorgan Chase & Co., Citigroup Inc., Bank of America Corp. şi Barclays Plc au fost excluşi de la emisiunile de obligaţiuni prin care Comisia Europeană vrea să strângă aproximativ 800 de miliarde de euro pentru programul NextGenerationEU. În cadrul acestui program, Executivul comunitar ar urma să emită numai în acest an obligaţiuni în valoare de 80 de miliarde de euro. Cele zece bănci au fost temporar excluse de la participarea la aceste tranzacţii foarte profitabile până când blocul comunitar va decide că au făcut suficient pentru a rezolva precedentele nereguli constatate de autorităţile de reglementare.

Această decizie are capacitatea de a modifica topul celor mai importante bănci din regiune, acordând comisioane importante unor bănci mai mici şi influenţând chiar şi bonusurile bancherilor. Emisiunea de obligaţiuni de marţi, de pe urma căreia UE a strâns 20 de miliarde de euro, cea mai mare sumă strânsă vreodată la o singură tranzacţie, a generat comisioane de peste 20 de milioane de dolari pentru bănci, potrivit calculelor Bloomberg.

Emisiunile de obligaţiuni prin sindicalizare sunt o „vacă de muls” pentru bănci, subliniază Liam O’Donnell, analist la Aberdeen Standard Investments.

Printre băncile afectate de această decizie se regăsesc nume importante din industria bancară precum Deutsche Bank AG, Nomura Holdings Inc., UniCredit SpA, NatWest Group Plc, Natixis SA şi Credit Agricole SA

Hot this week

Topics

Mai mult

    Berea germană lovită de criză

    În Germania, producția de bere alcoolică a scăzut cu...

    Scandalul liceului românesc din Odesa

    Părinții elevilor, consiliul elevilor, cadrele didactice și locuitorii din...

    Vicepremierul rus recunoaște in premiera criza combustibililor din Rusia

    Piața combustibililor din Rusia se confruntă cu o penurie,...

    Șeful Administrației Militare din Kiev: Primarul Capitalei uzurpă Puterea

    Primarul orașului Kiev, Vitali Klitschko, uzurpă puterea prin eliminarea...

    Un tricou bun în garderoba masculină: confort, croială și detalii care contează

    În garderoba unui bărbat, există piese care par simple...

    Criza cluburilor de noapte olandeze

    Viața de noapte din Olanda se confruntă cu dificultăți...

    Șeful ANOFM, omul promovat de Bolojan, cu un trecut controversat în afaceri. Litigii, datorii și școala vieții

    Numirea liberalului Adrian Zvîncă la conducerea Agenției Naționale pentru...

    Articole relationate

    Categorii populare