Ambarcaţiune gonflabilă cu migranți prinsă lângă insula Şimian

Poliţiştii de frontieră de la Poliţia de Frontieră Drobeta Turnu Severin – judeţul Mehedinţi au depistat unsprezece cetăţeni străini, adulţi şi copii, care au încercat să intre ilegal în România din Serbia, cu ajutorul unei ambarcaţiuni gonflabile.

„În data de 12.06.2021, în jurul orei 01.50, în urma unei acţiuni desfăşurate de către poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin – judeţul Mehedinţi, a fost descoperit în aval de insula Şimian un grup de unsprezece persoane, cetăţeni străini.

Grupul format din adulţi şi copii a fost condus la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin pentru verificări. Astfel, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Siria, Palestina şi Kuweit, şase adulţi, cu vârste cuprinse între 25 şi 37 de ani şi cinci minori, cu vârste cuprinse între un an şi cincisprezece ani.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Banatul Montan la Londra

    Avem cu ce să ne fălim. Cântecele, dansurile, costumele...

    Ucrainienii vor „găgăuzi”, nu români: TĂCERE LA BUCUREȘTI

    Două inițiative legislative aflate în atenția Radei Supreme a...

    Agricultura ucraineană in colaps

    Randamentele culturilor ucrainene ar putea scădea cu 35-40% dacă...

    ÎNCEP LUCRĂRILE PENTRU CONSOLIDAREA FOSTEI MATERNITĂȚI DIN DROBETA TURNU SEVERIN

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat contractul...

    ȘCOALA POLIȚIEI DE FRONTIERĂ, ÎNFIINȚATĂ LA DROBETA-TURNU SEVERIN

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Articole relationate

    Categorii populare