The Wall Street Journal a publicat un editorial semnat de doi cercetători care arată că motivul cel mai convingător care susține ipoteza scăpării virusului din laborator se bazează pe datele științifice, și anume pe amprenta genetică a CoV-2, noul coronavirus responsabil pentru boala Covid-19.În The Wall Street Journal, cei doi cercetători, Steven Quay, fondatorul companiei Atossa Therapeutics, și Richard Muller, profesor emerit de fizică la Universitatea Berkeley din California, explică într-un limbaj simplu ce înseamnă un genom și cum s-au raportat la genomenul COVID-19, transmite Radio Europa liberă.
„Un genom este matrița pentru producerea proteinelor. Limbajul genomului este format din «cuvinte» de câte trei litere (n.r. genele), 64 în total, care reprezintă cei 20 de aminoacizi diferiți. Fiecare cuvânt de trei litere codează un aminoacid. De exemplu, există șase cuvinte diferite pentru aminoacidul arginină. Fiecare celulă are o preferință diferită pentru «cuvântul» pe care îi place cel mai mult să îl folosească”, au explicat cercetătorii.
Combinația CGG cu o genă de același fel, adică un CGG dublu, este foarte rar întânită la coronavirusurile care se recombină cu Cov-2, arată Steven Quay și Richard Muller.
„De fapt, în întreaga clasă de coronavirusuri care include CoV-2, combinația CGG-CGG nu a fost găsită niciodată în mod natural. Asta înseamnă că metoda obișnuită de viruși care capătă noi abilități, numită recombinare, nu poate funcționa aici. Un virus pur și simplu nu poate prelua o secvență de la alt virus dacă secvența respectivă nu este prezentă în niciun alt virus”, au mai scris oamenii de știință.
În același articol, cercetătorii susțin că secvența CGG din genomul Cov-2 este cel mai puțin naturală, iar combinația cea mai puțin preferată pentru acesta este tot secvența CGG.
„Susținătorii originii animale a virusului trebuie să explice de ce noul coronavirus, atunci când s-a mutat sau s-a recombinat, s-a întâmplat să aleagă combinația sa cea mai puțin preferată, dubla CGG. De ce a replicat alegerea pe care ar fi făcut-o cercetătorii de laborator?”, se arată în articol.
Cei doi oameni de știință susțin că atunci când laboratorul din China a publicat, în februarie 2020, o lucrare cu genomul parțial al virusului, a omis orice mențiune a secvenței speciale CGG cu care se supraîncarcă virusul. Ei se întreabă de ce s-a întâmplat acest lucru.
Cercetătorii susțin că există dovezi științifice suplimentare care indică originea CoV-2, iar cea mai convingătoare dovadă este diferența dramatică în diversitatea genetică a CoV-2 în comparație cu coronavirusurile responsabile de SARS și MERS.
Cele două virusuri au o origine naturală, au evoluat rapid pe măsură ce s-au răspândit în populația umană, până când au dominat cele mai contagioase forme. Covid-19 nu a funcționat așa, subliniază cercetătorii.