PIB-ul Chinei a crescut cu 18,30% în primul trimestru din 2021

Valoarea comerţului exterior al Chinei, a doua economie mondială, a crescut din nou în mai, arată datele publicate luni de Autoritatea vamală de la Beijing, transmit DPA şi Reuters conform Agerpres.

În dolari, exporturile au crescut în ritm anual cu 27,9% luna trecută, la 263,9 miliarde de dolari, în timp ce importurile au înregistrat un avans de 51,1%, la 218,4 miliarde de dolari. Este cel mai rapid ritm de creştere a importurilor din ultimii zece ani, în urma majorării cererii pentru materiile prime, dar uşor sub estimările analiştilor, de 51,5%.

Deşi comerţul exterior al Chinei a crescut în ultimele luni, analiştii se aşteptau în mai la o redresare mai solidă. Ei anticipau o creştere de 32,1% a exporturilor în martie, după un avans de 32,3% în aprilie.

„Creşterea exporturilor a fost sub estimări, probabil din cauza cazurilor de coronavirus din provincia Guangdong, care au dus la încetinirea activităţii în porturile Shenzhen şi Guangzhou”, a apreciat Zhiwei Zhang, economist şef la Pinpoint Asset Management.

Excedentul comercial al Chinei s-a situat în mai la 45,43 miliarde de dolari, faţă de estimările analiştilor de 50,5 miliarde de dolari. În aprilie, excedentul s-a situat la 42,86 miliarde de dolari.

Analiştii se aşteaptă ca avansul economiei chineze să încetinească în trimestrul doi din 2021, pe fondul efectelor pandemiei, al deficitului de cipuri şi după ce Guvernul şi-a îndreptat atenţia spre limitarea riscurilor financiare în anumite părţi ale economiei, unde există riscul de supraîncălzire, cum ar fi piaţa imobiliară şi sectorul financiar.

PIB-ul Chinei a crescut cu 18,30% în primul trimestru din 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, când au început să se simtă efectele crizei provocate de pandemia de coronavirus (Covid-19), iar economia s-a contractat cu 6,80%. În trimestrul patru din 2020, creşterea a fost de 6,5%.

Analiştii se aşteptau ca statul asiatic să înregistreze un avans de 19% în primele trei luni din acest an. Totuşi, este cel mai rapid ritm de creştere de la începutul publicării datelor trimestriale, în 1992.

Analiştii se aşteaptă la o creştere a PIB-ului Chinei cu 8,6% în 2021, mult peste ţinta anuală a Guvernului, de peste 6%.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un fost ofițer ucrainean care a dezertat in Rusia a fost ucis in Crimeea

    Fostul ofițer ucrainean Robert Șagheev (49), care era comandantul...

    Premierul ungar ironizează România: Noi lucrăm cu planurile realizate de cei mai buni ingineri

    Situația de la centrala nucleară Cernavodă, oprită de România...

    Newsweek: Căldura anormală și seceta din Europa avantajează Rusia

    Căldura anormală și seceta din Europa au complicat rutele...

    Furtuna perfectă se pregătește să lovească Ucraina

    Perturbările din porturile ucrainene de la Marea Neagră, creșterea...

    Expresul Caspic, ruta strategică care evită Occidentul

    Rusia a creat „în secret” o rută strategică de...

    Medicii sârbi care acceptă să lucreze la sate vor avea un salariu cu 15 până la 20% mai mare

    Președintele sârb Aleksandar Vučić a declarat astăzi că medicii...

    Articole relationate

    Categorii populare