de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics
Analizată la rece, Clotilde Armand oferă imaginea unui personaj profund interesat de parvenirea politică la cote cît mai înalte, dar foarte puțin preocupată de problemele administrative, adică exact cele pentru care a primit încrederea electoratului. Nu ne referim la cele cîteva luni de mandat, ci la întreaga ei prestație de la apariția în spațiul public, cu ani în urmă. Armand pare să aibă o agendă stabilită de alții care au sprijinit-o în carieră, dar pe care o execută, de voie, de nevoie; în rest, țintește spre cu totul alte posturi. Drama e că bătălia ei personală trage tot mai tare în jos partidele care au sprijinit-o. Dacă PNL și USRPLUS îi retrag de urgență sprijinul politic și îi cer demisia, vor suferi pagube de imagine importante. Dar nu la fel de mari pe cît vor suferi dacă nu fac nimic.
Este Clotilde Armand produsul unui experiment impus României din exterior acum cîțiva ani, în numele marelui fenomen planetar al globalizării?
Nu e o întrebare lipsită de legitimitate.
Acum cîțiva ani făceam o remarcă, în premieră la noi, vizavi de candidații lansați la apă de partidul USB:
”Interesant de observat, cam jumătate dintre acești candidați au nume extrem de cosmopolite: Seidler, Bulfon, Oliver Leon Paiusi, Clotilde Armand, Aimee Bugner, Berta Vasiliauskaite, Franovici, Vincent Briot, Wring, Dobrev, Marco Marongiu, Caroline Ariela, Guilhem Christian Moulin, Smigelschi, Antonio Andrusceac.
Unii sunt români neaoși, alții sunt chiar cetățeni străini.
Cu școli foarte înalte (începînd cu M.I.T., numărul 1 mondial) și preumblați pe la mari companii din întreaga lume.
E greu să nu te întrebi cum naiba le-a venit ideea unor asemenea creiere de top să eșueze în niște amărîte de posturi de consilieri de sector, într-o capitală europeană de mîna a treia, pe salarii de mizerie?”.
Precizam la acea vreme că nu e vorba de vreun puseu de naționalism ieftin în respectiva observație, ci de pură curiozitate: chiar să fi fost o simplă coincidență?
Nu am crezut atunci și cu atît mai puțin azi.
Marionetele curentului globalist de la noi din țară, din politică și servicii, testau o nouă abordare, mai ales după succesul experimentului Klaus Iohannis: România condusă de nume de import, la propriu și la figurat.
La localele din București, USB a venit cu candidații de sector Armand, Wring, Dobrev, Daneș, Bugner. Singurul nume românesc, Florin Grigorescu, a simțit nevoia chiar să puncteze neobișnuita listă de nume comentînd cu umor că se confruntă ”cu sentimentul de pașoptist. Suntem parte dintr-o echipă de oameni care au trăit în străinătate, care s-au educat în străinătate, care au avut contracte cu lumea civilizată, lumea progresistă și care s-au întors în această țară, înapoi în România, ca să pună bazele unui început drum al schimbării”.
Cum spuneam, întrebarea de mai sus s-a dovedit legitimă.
”Lumea progresistă” trebuia să vină și peste noi.
Strategia nu prea a prins la români. Dar USB-USR nu s-au descurajat.
Cea mai activă s-a dovedit franțuzoaica Clotilde Armand în perioada de după 2016, dar, foarte interesant de remarcat, printr-un comportament 100% diferit de al lui Nicușor Dan.
În timp ce actualul primar general și-a construit în aproape un deceniu imaginea unui personaj preocupat profund de problemele Capitalei și atît, Clotilde s-a preocupat de orice altceva în afara chestiunilor respective.
Cu precădere de politica internă și externă.
Marile probleme concrete ale Bucureștiului sunt traficul infernal, rețelele învechite de canalizare, căldura și apa caldă, asfaltul deplorabil, transportul în comun, aspectul urbanistic oribil, poluarea, gunoiul, căpușele, țînțarii, șobolanii, deszăpezirea, întreținerea clădirilor șamd.
Clotilde Armand a preferat mai mereu să promită chestiuni generale: atragerea fondurilor europene, transparentizarea completă a sistemului, eliminarea corupţiei.
Și a mizat întotdeauna pe o componentă puternică de scandal public.
În 2016, după ce a pierdut alegerile, și-a scos fanii în piața Universității spre a protesta, în frunte cu Gabriel Liiceanu, față de presupusa fraudă de la vot și a contestat postum la CCR legea alegerilor într-un singur tur. Dacă ar fi cîștigat, probabil legea ar fi fost bună.
Nu mult după aceea, își vărsa năduful pe Klaus Iohannis, reproșîndu-i că românii l-au votat să se implice, nu să se retragă în turnul de fildeş de la Cotroceni.
“România are nevoie de un preşedinte implicat, responsabil şi care să comunice neobosit cu oamenii. Un preşedinte care să fie avocatul cetăţenilor în faţa actualelor partide parlamentare clientelare şi mafiote. Încă mai sper că acest Preşedinte puteţi fi dumneavoastră domnule Iohannis, însă mi-e teamă că deşi speranţa moare ultima, acum îşi trăieşte ultimele zile”, mai susţinea Clotilde Armand.
Și vorbea despre colaborarea politică cu premierul Dacian Cioloş, ”întrucât acesta se încadrează în criteriile de integritate pe care le susține USR”.
Nu iartă nici probleme mondiale: cam în aceeași perioadă, ea anunță că susţine ”deportarea tuturor celor care se fac responsabili de difuzarea propagandei teroriste islamice, fiind condamnați astfel de instanțele europene, și închiderea moscheilor cu clerici radicali islamiști”.
Și e foarte supărată că ”PNL este printre principalii responsabili pentru nerecuperarea prejudiciilor din dosarele de corupţie, în condiţiile în care şefii ANAF au fost numiţi fie de PNL, fie de fostul PDL”.
E deranjată de politizarea școlilor în mandatul Ecaterinei Andronescu, ceea ce ”ar periclita securitatea națională”, de prezența lui Vasile Blaga în fruntea PNL deși e anchetat penal, cere analizarea tezei de doctorat a Laurei Kovesi pentru a se lămuri suspiciunile de plagiat, susține referendumul pentru familie ca fiind necesar, critică desemnarea ca premier a lui Sorin Grindeanu de către Iohannis.
Și ne informează că nu respinge ideea preluării funcției de președinte al USR, pentru că ”sunt o femeie caldă, care a născut şase copii, Nicuşor are abia un copil, n-a dezvoltat partea asta maternă, sigur, îi doresc să fie mai mult patern decât matern. Probabil că pe partea de căldură maternă îl depăşesc”.
Mă rog, Nicușor s-a dovedit astă iarnă ușor de depășit pe partea de căldură…
Armand poartă un război tăios cu Liviu Dragnea, pe care din infractor nu îl scoate, depune varii plîngeri la DNA etc.
Apoi, brusc, după ce anunțase cu fală că nu candidează la parlament în 2016, după eșecul de la primărie, pentru că rămîne dedicată problemelor Capitalei, își manifestă interesul pentru politica externă, intrînd în cursa pentru Parlmentul European, în 2018.
Ciao, primărie, Europo, ține-te că vin!
Aproape imediat după debutul primei sesiuni a PE, Armand stupefiază iar, anunțîndu-și candidatura la primăria sectorului 1.
Adio, Europo, primărie, ține-te că vin!
La lansarea candidaturii, în loc de promisiuni administrative, Armand alege tot arma politicii, atacînd PSD și PNL la pachet ca fiind o mafie transpartinică îndreptată contra cetățenilor. Ulterior, publică lista odraslelor pesediste din diverse funcții publice, postează poze cu mașina lui Blaga blocînd circulația șamd.
Alegerile pentru primărie îi aduc victoria, cu sprijinul PNL, dar seria scandalurilor abia începe, după solicitarea de către Armand a unei anchete a parchetului privind așa-zisa fraudare a votului.
Din momentul preluării funcției, Armand arată cu adevărat că are o agendă complet paralelă cu a cetățenilor.
Rețeta e: scandal și implicare în probleme aiuritoare, mărunte în raport cu cele cu adevărat grave și urgente.
Un imens accent e pus pe mesajul anticorupție: permanent, Clotilde vorbește de anchete penale, de parchete, de procurori, de infractori, de abuzuri, de jaf în banii publici etc. Încă înainte de jurămînt, ea anunță că fostul primar „trebuie să ofere niște explicații procurorilor pentru jaful din banii publici din ultimii patru ani”: „Începem treaba!”.
Și gunoiul ocupă un segment important în conștiința lui Armand: în prima zi de primărie anunță că „Fostul primar a uitat să strângă gunoiul după el”.
Printre problemele atacate de ea prioritar se numără litigiile din fostul mandat, contracte cu firme de avocatură, prezența la program a unor angajați, lupta pentru eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali, prezentarea publică a unor achiziții ale fostei administrații ori denunțarea lipsei digitalizării.
Și mai anunță că va comanda un audit la primărie:
„O curățenie temeinică nu se face ascunzând gunoiul sub preș. Gunoiul trebuie aruncat la tomberon. Ne vom ghida după trei principii – stop pilelor, stop corupției, stop birocrației”.
Din nou, tema gunoiului, fie ea și la figurat.
În paralel, Armand operează demiteri și concedieri pe bandă rulantă de la primărie. ”E foarte bine dacă scăpăm în felul acesta de acei funcționari care erau obișnuiți să nu facă absolut nimic pe banii cetățenilor. Suntem aici pentru a servi comunitatea, nu partidele sau interesele unora”, explică primărița.
Aproape imediat începe războiul cu Romprest, ceea ce provoacă prima mare criză a gunoaielor din sector.
Cînd primarul general Nicușor Dan intervine și cere rezolvarea problemei, Clotilde îl contrează de îi merg fulgii: „Îl rog să nu mai complice inutil lucrurile”.
Probabil un tratament identic va suferi acum și Klaus Iohannis, speriat și el de noua criză a gunoiului în sectorul 1.
Ori premierul Florin Cîțu, care nu s-a conformat somației lui Armand de a demite imediat conducerea RAAPPS în scandalul hotelului Triumf.
În ianuarie, mutare-șoc: primărița cere Avocatului Poporului să oprească ”mutilarea unor veritabile bijuterii arhitectonice”.
Cînd Renate Weber cere, la finele anului trecut, o poziție oficială a primăriei în scandalul gunoiului, care afectează drepturile și sănătatea cetățenilor, Armand se face că plouă, iar răspunsul nu a venit nici pînă azi.
Alte probleme majore pe agenda primăriței: un sistem nou de burse școlare, organizarea de expoziții de artă în clădirea primăriei, desființarea unor panouri publicitare de pe domeniul public, înființarea ”Școlii regale”, transformarea în școală a clădirii Institutului Levantului, lansarea unei aplicații prin care nevăzătorii să poată ajunge la ghișeele primăriei, reducerea cantității de coli de hîrtie consumate în primărie, rezilierea unor contracte de telefonie mobilă ale angajaților primăriei, redenumirea unei străzi după numele vloggerului arestat în Belarus, desființarea Centrului Cultural, recuperarea sporului de antenă de la angajații ADP, recuperarea unor locuințe sociale date pe ochi frumoși, apel către cetățeni să ajute la formarea hărții stîlpilor cu cabluri de net și tot așa.
Cînd Clotilde Armand anunță glorios că ”a început eliberarea stâlpilor de cablurile de internet, tv și telefonie” aproape vezi cu ochii minții tandemul Castro-Guevara strigînd ”Viva la revolucion!”.
În paralel cu bizara ei agendă, Armand folosește din plin presa, dar, mai ales, rețelele sociale și lansează permanent mesaje și acuzații conținînd cuvinte-cheie: corupție, schimbarea sistemului, infracțiuni, infractori, distrugere, anchete penale, mafie, șantaj, amenințări, linșaj mediatic, plîngeri penale, luptă, bătălie, război șamd.
”Mobilizarea mafiei din ultima vreme este impresionantă”, „am început să lupt împotriva mafiei imobiliare și a mafiei gunoiului”, ”decuplez de la banii publici diversele grupuri transpartinice”, ”șantajul Mafiei a ajuns și la metrou”, ”voi continua să-mi fac datoria față de comunitatea pe care o slujesc cu dragoste și mândrie” etc.
Drama e că Armand nu se luptă doar cu trecutul și cu ”sistemul mafiot”, ci și cu propriii colegi și aliați. Conflictul cu liberalii din consiliul local a început aproape imediat după alegeri și îmbracă forme foarte severe, începînd cu refuzul de a-i vota bugetul ilegal, conform acuzațiilor acestora.
Una peste alta, Clotilde Armand se conturează ca un personaj care are o agendă proprie, se plasează în opoziție cam cu tot spectrul politic, inclusiv propriul partid, inclusiv propriul soț, la un moment dat, și își consumă toată energia nu în folosul cetățenilor, ci în numele pregătirii intense pentru ceea ce se anunță o bătălie viitoare.
În spațiul public se vehiculează intens acuzații că războiul cu Romprest are menirea de a înlocui compania de strîns gunoaie cu una franceză și că primărița ar avea legături cu serviciile secrete franceze; nu știm dacă e așa, dar e mult prea suspectă evoluția respectivului război și rapiditatea declanșării lui imediat după venirea la primărie.
Un război în care Armand nu pare deranjată de perspectiva prăbușirii dramatice în sondajele de popularitate și încredere, ceea ce ridică și mai mari semne de întrebare.
Pentru ea nu contează că o critică aliații din PNL, colegii din USRPLUS, consilieri locali și generali, primarul general, fostul și actualul președinte al României, o mare parte a presei, voci ale societății civile, inclusiv din partea tefelistă, ca să zicem așa.
Nu contează că o critică mulți dintre cei care în toamnă au votat-o. Și, grav de tot, CTP!
Primarul sectorului 1 e într-o luptă frenetică, zi de zi, cu tot universul, nici nu e de mirare că a ajuns să ceară stare de alertă în timpul stării de alertă.
Niciun alt edil nu a reușit vreodată să producă demazăgire cvasi-generalizată într-un răgaz atît de scurt.
Armand nu pierde timpul.
Oare de ce?
Anumite probleme de temperament?
Dorința/disperarea de a bifa puncte grele pe o agendă importantă, nu neapărat a celor care au votat-o, cît a celor care au ”inventat-o”?
Intenția construirii unui profil politic aparte, de ”justițiară a nației” – nu foarte deosebit de al Laurei Kovesi, chiar dacă de pe alte poziții – în numele unei cariere mai speciale în viitor? (Nici nu e de mirare simpatia repetat declarată a ei față de Kovesi)
Deocamdată, se poate doar specula.
Un lucru e cert, însă.
Proiectul ”Clotilde Armand” afectează dramatic, deja, susținătorii ei politici, USRPLUS, PNL, chiar pe Nicușor Dan ori Klaus Iohannis.
PNL și USRPLUS trebuie să acționeze rapid, retrăgîndu-i sprijinul politic și cerîndu-i demisia, cu toate pagubele de imagine suportate. Pentru că altfel, vor veni curînd pagube infinit mai mari.
Unii se întreabă de ce PSD nu declanșează referendumul de suspendare a primăriței.
Răspunsul e cinic, dar eficient politic: nu îți întrerupe adversarul cînd face greșeli.
E de luat în calcul și o ipoteză interesantă: actuala putere păstrează glonțul de argint anti-Armand în forma celebrului dosar de fraudă de la sectorul 1. Cel amînat pînă în august și care deja ridică o întrebare de bun simț: de ce le ia procurorilor luni de zile să numere niște voturi care sunt numărate de comisia electorală într-o noapte, cel mult două?
Probabil că undeva, sus, se urmărește cu atenție și îngrijorare evoluția primăriței de la sectorul 1 și pagubele colaterale produse coaliției de guvernare, pînă la momentul cînd se va decide apăsarea pe butonul roșu.
Deocamdată, să recunoaștem singura mare realizare a primăriței Clotilda: prin criza gunoaielor, a devenit cel mai bun promotor al mesajului purtării măștii în spații deschise. Curînd, probabil, și în cele închise.
- Advertisement -
