Ungaria a scos în numai câteva zile din Someş 257 de metri cub de deşeuri care proveneau din România

În numai câteva zile, de pe porţiunea din Ungaria a râului Someş au fost scoase 257 de metri cub de deşeuri care proveneau din bazinul hidrografic românesc, fiind aduse de apele umflate ale râului, a anunţat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Naţionale a Apelor din Ungaria, luni, pe canalul public de ştiri M1 din Ungaria.

Gabriella Siklós a relatat că atunci când nivelul apelor creşte
– chiar şi cu numai 1-2 metri – râurile ridică deşeurile depuse pe
maluri. Poluarea actuală a fost semnalată nu numai de sistemul de
camere web instalat, ci şi de personalul responsabil, care a
observat că apele râului aduceau cu sine până la 100-120 de PET-uri
pe minut, a spus.

Din 2019 încoace, aceasta a fost cea de-a şaptea ocazie în care
au fost puse în funcţiune aparatele de eliminare a deşeurilor
dezvoltate de Ungaria. Pe Someş, ele au fost folosite pentru prima
oară, a specificat Siklós. Din moment ce Someşul este un râu mai
îngust decât Tisa, au reuşit să oprească aproape complet traseul
deşeurilor, a explicat purtătorul de cuvânt.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Vicepreședintele Zanzibar al lui Bolo acuzat de șantaj: Ce a făcut primarul bătăuș al Reșiței

    Ionuț Popovici, directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate...

    Șeful Statului Major General al Armatei Ruse: Producția de oțel din Ucraina a fost oprită

    Șeful Statului Major General al Forțelor Armate Ruse, Valeri...

    Articole relationate

    Categorii populare