Mii de migranți au luat cu asalt exclavele spaniole: Premierul, atacat

„Fie mor, fie trec” este deviza adoptată de mii de imigranți africani care au luat cu asalt, marți, exclavele spaniole Ceuta și Melilla. Situația este atât de gravă, încât ambasadorul Marocului a fost convocat de Ministerul de Externe de la Madrid, în timp ce premierul Spaniei, Pedro Sanchez, s-a deplasat personal în zonă, promițând că va restabili ordinea, dar fiind el însuși ținta violențelor.

În momentul în care ieșea din aeroportul din Ceuta, mașina premierului spaniol a fost atacată de un grup de manifestanți, care i-au adresat injurii.

Cele două exclave spaniole din nordul Marocului sunt singurele frontiere terestre ale Africii cu Uniunea Europeană, iar premierul Spaniei avertizează că acest aflux brusc de imigranţi ilegali „este o gravă criză” nu numai pentru Spania, ci şi pentru Europa.

Cel puțin 6.000 de imigranți ilegali au pătruns în 24 de ore, un număr record pentru o singură zi, potrivit Spaniei. Între ei sunt circa 1.500 de minori. Imigranții vin fie înot și sar apoi gardurile de graniță, fie pur și simplu vin pe jos, când mareea este în reflux.

În plus, și cealaltă exclavă a Spaniei din Africa, Melilla, a început, marți după-amiază, să fie luată cu asalt de imigranți. Cel puțin 86 de persoane au reușit să treacă de barierele de securitate. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump publică o fotografie cu Kim Jong Un: Avem relații excelente

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a publicat...

    Asia de Sud-Est: America pierde, China câștigă

    În țările din Asia de Sud-Est cresc îndoielile cu...

    S-au furat 210 statui ale lui Mozart din grădina casei sale din Salzburg

    Persoane necunoscute au furat 210 statui ale compozitorului Wolfgang...

    Siria păstrează bazele rusești in ciuda presiunilor externe

    Siria demonstrează că este gata să păstreze relații de...

    Financial Times: De ce ascunde Ucraina numărul rachetelor rusești

    Ucraina a încetat să raporteze public rachetele lansate de...

    Bloomberg: Blocada americană împotriva Iranului mai mult pe hârtie

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a anunțat pregătiri pentru...

    The Economist: Marea surpriză economică a războiului din Iran

    China a preluat în mod neașteptat rolul OPEC de...

    Articole relationate

    Categorii populare