Ce restricții sunt în vigoare pentru turiști în Grecia

Grecia și-a deschis oficial sezonul turistic la sfârșitul săptămânii trecute, dar autoritățile rămân foarte precaute, iar restricțiile aflate încă în vigoare sunt pe alocuri mai aspre decât în România. Intrarea pe teritoriul elen este permisă doar turiștilor care au dovada vaccinării împotriva COVID-19, un test PCR negativ sau o adeverință că au trecut prin boală, transmite Profit.ro.

Masca, de pildă, rămâne obligatorie în spațiile publice și încă există carantină de noapte, care intră în vigoare de la ora 0:00 până la ora 5:00, a povestit Dan Adrian Drăgan, administrator al Forumului Grecia.

Restricțiile care interziceau deplasarea dintr-o regiune în alta au fost însă ridicate. „Nu trebuie să mai avem declarația pe proprie răspundere când părăsim casa sau hotelul, nu trebuie să mai dăm SMS, dacă avem număr de Grecia”, a spus românul din Thassos.

Rămâne valabilă interdicția de a nu fi mai mult de trei persoane adulte într-un autovehicul, dacă nu sunt din aceeași familie. Terasele sunt deschise, plajele sunt organizate, dar nu s-au deschis încă toate restaurantele, doar 40-50 la sută dintre ele sunt deschise. De asemenea, sunt deschise cam jumătate din taverne, iar magazinele tot cam așa. La taverne au voie maximum șase persoane la o masă și este interzisă muzica, „explicația fiind că dacă e gălăgie în tavernă, am vorbi un pic mai tare și am vorbi cu precipitații. Sperăm să se renunțe la chestia asta, pentru că nu așa întâmpinau grecii turiștii, cu liniște, ci cu muzică. În momentul de față nu este atmosfera cu care eram obișnuiți în trecut”, a spus Dan Adrian Drăgan.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Premierul finlandez: Încălcarea spațiului aerian finlandez de către dronele ucrainene este inacceptabilă

    Prim-ministrul finlandez Petteri Orpo a declarat că încălcarea spațiului...

    In timp ce economia românească se prăbușește cea a Serbiei a crescut cu 3% din PIB doar in primul trimestru

    Prim-vicepreședintele Guvernului Serbiei și ministrul Finanțelor, Siniša Mali, s-a...

    Războiul african intre China și Taiwan

    Taiwanul și China sunt implicate într-o luptă diplomatică privind...

    Kremlin: Rusia revine la o perioadă de confruntare foarte dură cu Europa

    Rusia revine la o perioadă de confruntare foarte dură...

    Cât va câștiga Rusia din creșterea prețurilor la petrol

    Veniturile bugetare suplimentare pentru Federația Rusă, datorate creșterii prețurilor...

    Prima victimă americană a războiului din Iran

    Compania aeriană low-cost Spirit Airlines şi-a încetat operaţiunile sâmbătă,...

    Consilierul pe securitate națională a lui Nicușor: România nu e vitală pentru SUA

    „Realitățile geopolitice globale sunt în evoluție”, a declarat Marius...

    Putin face o zonă turistică pentru jocuri de noroc

    Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat legea privind crearea...

    Articole relationate

    Categorii populare